După amiaza târziu, undeva aproape de ora 18:00 sună telefonul. O voce mă avertizează în telefon că ar trebui să merg la Ipotești, la Biserica satului, să verific ”măcelul” care are loc acolo. Cu niște oameni care muncesc la negru și care s-au apucat să distrugă lăcașul de cult, construit în perioada interbelică de Nicolae Iorga, care făcea parte pe atunci din comisia de culte a Consiliului Popular. O ”crimă”. Fostul prim-ministru s-ar răsuci în mormânt.
Biserica ”Sfinții Voievozi” din satul Ipotești, comuna Mihai Eminescu, într-adevăr este într-un plin proces de modernizare. Miercuri dimineață, la prima oră, trei muncitori se aflau la treabă, dădeau țigla rămasă de cu o zi înainte, jos. Oameni simpli, nu au putut să explice forma contractuală care le permite să lucreze acolo. Oarecum speriați, mi-au recomandat să le caut șeful care se află într-un periplu pe la toate șantierele pe unde ar lucra. Iar pe părinte, să încerc să-l găsesc pe Facebook. Pe părinte, l-am găsit ulterior, pe șeful lor, nu. Și nici numele firmei lor nu l-am mai aflat.
La Primărie, Aneta Gireadă, primarul, știe de lucrările care se fac. Știe și de neînțelegerile care sunt acolo, între Biserică și oamenii de cultură. Pentru că dintr-o scăpare care datează deja de aproape opt decenii, s-a ajuns în situația în care două Biserici stau lipite una de cealaltă precum două siameze. Una este cea a satului, cealaltă, monument istoric, lăcașul care a aparținut familiei Emonivici și care este acum în grija Complexului Memorial Mihai Eminescu.
”Sunt niște neînțelegeri. Acea bisericuță sau cel puțin terenul de lângă bisericuță aparține Bisericii Române, nicidecum Memorialului, așa am înțeles”, spune în mare, Aneta Gireadă, primarul comunei Mihai Eminescu, care nu cunoaște în detaliu problemele și mă roagă să-l caut pe părinte.
Au autorizație cei de la Biserică? Autorizație de construcție….
”Nu are autorizație încă. Astăzi se va elibera autorizația, el a venit, a depus documentația însă mai avea nevoie de un extras din cartea funciară prin care să arate că nu are datorii”, mai spune primarul.
Este preot paroh acolo și răspunde de ceea ce se întâmplă părintele Valentin Tincu. Râde la telefon: ”Știu cine v-a chemat, niște oameni care numai se asta se țin. Noi avem un proiect de renovare, reabilitare și extindere. Care este în ultima fază. Avem toate avizele, inclusiv de la Pompieri și de la Culte. Biserica noastră nu este monument istoric, dar avem avizul de la Culte pentru că este proximitatea bisericuței mici care este monument istoric”.
Cum e cu autorizația?
”Autorizația este pe masa arhitectului șef de la Primărie și într-o săptămână avem autorizația pentru proiectul mare, pentru extindere”.
Pentru intervențiile la acoperiș, preotul care îmi explică că este jurist la bază, mă trimite să studiez Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții care la articolul 11 spune că:
” Se pot executa fara autorizatie de construire urmatoarele lucrari care nu modifica structura de rezistenta si/sau aspectul arhitectural al constructiilor:
a)reparatii la imprejmuiri, acoperisuri, invelitori sau terase, atunci cand nu se schimba forma acestora si materialele din care sunt executate”.
Valentin Tincu: ”Schimb șarpanta cu aceleași materiale, rețineți, cu aceleași materiale. Asta ce înseamnă? Să folosim lemn, să folosim țiglă, exact cum arată acum, exact cu formele alea, să arate exact la fel cum este acum. Noi facem ceva frumos, cum să facem ceva mai urât? Evident că punem tot țiglă. A venit cineva: aaa, că puneți tablă Lindab….cine a spus că punem tablă Lindab??”.
Iar oamenii? Simplu. Sunt enoriași care vor să muncească la Biserica satului și cu care are contracte de voluntariat. Nu este primul loc de acest gen unde lucrează.
Mai departe, părintele se pare că a obținut toate aprobările necesare pentru a repara acoperișul Bisericii. Și de la ”Culte” și de la Inspectoratul de Stat în Construcții. Iar Biserica Sfinții Voievozi: ”Nu este monument istoric. În 2011, noi am cerut lucrul acesta iar dlui nu avea atunci intabulare și acte și nu avea cum să facă documentația. Acum el are avize de la noi, are toate aprobările. Face intervenții pentru că acolo plouă în Biserică și schimbă acoperișul. El de mult a încercat săracul să facă, sunt infiltrații, sunt crăpături, e mare nevoie să facă lucrul acesta. Discuțiile apar atunci când se face ceva, când nu se face, nu apar discuții”, spune și Dănuț Huțu, directorul executiv al Direcției Județene de Cultură și Patrimoniu Cultural.
CITEȘTE ȘI: Ştabii târgului la Prea Fericit, bogătanii cu maşinile lângă mănăstire, prostimea trimisă în pustiu – GALERIE FOTO
Sergiu Bălășcău
Nov 01, 2024
Iulius Mall Suceava a dat startul reducerilor de până la 70%, de Black Friday
Oana Sava
Nov 01, 2024
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024