Numărul doi din PSD a declarat duminică că este „exclus” ca premierul Ilie Bolojan să mai conducă Guvernul. Afirmația vine înaintea consultării social-democraților privind susținerea prim-ministrului, acuzat de Claudia Manda că a înțeles greșit o guvernare a reformelor.
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a asigurat membrii partidului, reuniți la conferința pentru alegerea noului șef PSD Sector 4, că liderul PNL nu va mai rămâne la conducerea Executivului.
Europarlamentarul a susținut că Bolojan a depășit cele două „linii roșii” stabilite de PSD la intrarea în coaliția proeuropeană.
„Să nu scadă puterea de cumpărare a românilor, să continuăm nivelul investițiilor publice, precum spitale, autostrăzi, iluminatul public. Astăzi suntem în situația în care aceste linii roșii sunt încălcate”, a precizat Manda.
El l-a acuzat pe Ilie Bolojan că, inițial, a șantajat membrii coaliției cu plecarea, iar acum, când PSD contestă măsurile sale, refuză să se retragă, deși social-democrații i-au „arătat cât de mult îi costă pe români aceste măsuri”.
„Acum, el vrea să rămână și să guverneze cum vrea. Foarte bine, dar nu cu noi”, a conchis numărul doi din PSD.
Sursa https://www.hotnews.ro