Autorizarea acestui protest a fost solicitată pentru un număr de aproximativ 200 de participanți.
Efectiv în zonă au ajuns doar câteva mașini.
Protestul a avut loc înainte de intrarea în comuna Ungureni pe o porțiune de drum național unde există o prăbușire pe un sens de mers.
Urmează o curbă iar vizibilitatea este afectată de porțiunea care este securizată. Culmea, cel care a inițiat protestul este un sucevean care s-a căsătorit însă cu o botoșăneancă născută în comuna Ungureni.
Cristinel Musteață, organizator protest
„Această porțiune de drum este prăbușită de peste 5 ani din ce cunosc eu, peste 5 ani. Există risc ridicat de accidente, aici din poziția asta, nu este vizibilitate în partea cealaltă, când este ceață, vine iarna. Nu mai putem tolera. Ca simplu cetățean cu spirit civic nu pot sta indiferent atât timp cât suntem expuși. Absolut toți care circulăm pe zona asta suntem expuși pericolului de accidente”,
Bărbatul spune că a sesizat Secția Drumuri Naționale (SDN) Botoșani dar și Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP). A transmis o adresă către Consiliul Județean care a fost ulterior direcționată către primăria comunală care nu are însă competență să intervină pe un drum comunal.
Iar porțiunea prăbușită „aniversează” deja aproximativ 5 ani. La protestul de astăzi au ajuns echipaje de Poliție dar și jandarmii botoșăneni.
Șoferi erau vreo cinci persoane în jurul orei 12:15.
Posibil ca ulterior să mai fi fost și alți conducători auto care să se fi alăturat protestului.
PRECIZĂRI de la DRDP cu degradările de pe drumul unde va avea loc un protest