Un moment emoționant și plin de sinceritate a fost oferit ieri de prefectul județului Botoșani, Raluca Curelariu, la festivitatea dedicată Zilei Naționale a Contabilului Român. Oficialul a făcut o incursiune în propria tinerețe și le-a dezvăluit contabililor că, în urmă cu două decenii, a fost foarte aproape să urmeze aceeași profesie.
Prefectul și-a amintit de perioada în care absolvise Colegiul Economic din Botoșani și se pregătea pentru admiterea la facultate, când a primit o ofertă din partea președintei CECCAR Botoșani.
„E o zi importantă și pentru mine, iar profesia dumneavoastră e mai importantă pentru mine decât v-ați putea imagina. Nu știu dacă doamna Dăscălescu își aduce aminte, dar acum 20 de ani am avut și eu întrebarea «a fi sau a nu fi contabil». Terminasem Colegiul Economic din Botoșani, mă pregăteam să dau la facultate, iar doamna Dăscălescu mi-a spus: «Te duci, faci contabilitate? Vii la mine la firmă, devii expert contabil și gata». Nu știu dacă vă amintiți, dar mie mi-a rămas foarte aproape de suflet acea propunere.”
Deși a ales un alt drum profesional, Raluca Curelariu spune că a rămas cu un respect profund pentru această meserie.
„Am decis că meseria dumneavoastră nu e și pentru mine. Dar o înțeleg și o respect profund.”
În discursul său, prefectul a subliniat că rolul contabilului depășește cu mult întocmirea bilanțurilor sau lucrul cu cifrele, fiind unul esențial pentru funcționarea mediului de afaceri.
„Nu e doar despre cifre și bilanțuri. Și nu aveți de ce să vă faceți griji în legătură cu inteligența artificială. Pentru că contabilii sunt, de cele mai multe ori, oamenii pe care antreprenorii îi sună oricând au nevoie de un sfat.”
Raluca Curelariu a arătat că specialiștii în contabilitate sunt consultați nu doar în probleme fiscale, ci și în decizii de afaceri sau în relația cu instituțiile statului.
„Fie că vorbim de modificări legislative, fie că vorbim de o decizie de business, fie că vorbim de relația cu o instituție, care poate nu are legătură cu contabilitatea, până și de SSM vă întreabă antreprenorii.”
Prefectul a apreciat efortul contabililor de a ține pasul cu numeroasele schimbări legislative și fiscale și le-a transmis o urare primită cu zâmbete de cei prezenți.
„Aveți ingrata misiune de a fi mereu la curent cu toate modificările legislative și fiscale. Și nu e o misiune ușoară deloc. Vă felicit că reușiți să țineți pasul cu toate aceste modificări.”
La final, aceasta le-a urat succes și recunoaștere profesională, încheind cu o dorință pe care întreaga sală a aplaudat-o.
„Vă doresc din tot sufletul meu să aveți parte de succesul pe care îl meritați și de recunoașterea pe care o meritați și, dacă îmi permiteți o urare extrem de sinceră, de cât mai puține modificări fiscale. De ziua dumneavoastră vă doresc mult succes și la mulți ani!”