Reorganizarea spitalelor anunţată de Ministerul Sănătăţii provoacă situaţii aproape fără precedent la Botoşani. Cum opt unităţi medicale din judeţ ar urma să îşi piardă personalitatea juridică prin trecerea la Spitalul Judeţean sau transformarea în cămine de bătrîni, actualii directori îşi vor pierde practic funcţiile.
Culmea este însă că o bună parte a acestora abia le-au dobîndit. Şi asta pentru că la jumătatea anului precedent ele au trecut la Consiliul Judeţean şi consiliile locale, iar concursurile pentru desemnarea managerilor au avut loc în toamnă. După două-trei luni, deşi aveau încheiate contracte de management pe trei ani, cei în cauză se trezesc că au dat examenele degeaba pentru că posturile la care au candidat în curînd nu vor mai exista. Deşi spitalele au trecut la autorităţile locale, şefii din administraţia publică susţin că nici măcar nu au fost consultaţi cu privire la reorganizarea unităţilor medicale.
„Dispar funcţiile de director, dar şi personalul medical va avea cu siguranţă probleme. Este o formă mascată de a face disponibilizări în sistemul sanitar”, ne-a declarat
Cătălina Lupaşcu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean. Instituţia are în subordine şase unităţile medicale, Spitalul Judeţean, Spitalul de Psihiatrie, Spitalul de Copii, Spitalul de Obstetrică Ginecologie, sanatoriile Guranda şi Podriga şi cu excepţia primelor două, celelalte ar urma să devină simple secţii arondate la „Mavromati”.
Directorii afectaţi de reorganizare
| SPITAL |
DE CINE APARŢINE
|
DIRECTOR
|
SITUAŢIA DIRECTORULUI
|
Spitalul de Obstetrică Ginecologie
|
Consiliul Judeţean
|
Maria Olaru
|
concurs
|
Spitalul de Copii
|
Consiliul Judeţean
|
Livia Mihalache
|
concurs
|
Sanatoriul Guranda
|
Consiliul Judeţean
|
Dănuţ Păun
|
interimar
|
Sanatoriul Podriga
|
Consiliul Judeţean
|
Florentina Caziuc
|
concurs
|
Spitalul de Pneumoftiziologie
|
Consiliul Local Botoşani
|
Viorel Lefter
|
concurs |
Spitalul Orăşenesc Darabani
|
Consiliul Local Darabani
|
Lucian Irimia
|
concurs
|
Spitalul Orăşenesc Săveni
|
Consiliul Local Săveni
|
Oana Norses
|
contract de management care expiră în toamnă
|
Spitalul Comunal Truşeşti
|
Consiliul Local Truşeşti
|
Gheorghe Cîmpanu
|
concurs
|