Spitalul de Recuperare „Sfântul Gheorghe” organizează concurs pentru ocuparea a două posturi vacante.
Este vorba despre două posturi de registrator medical în cadrul Compartimentului de Evaluare şi Statistică Medicală.
Locurile de muncă sunt pe perioadă nedeterminată.
Concursul constă în următoarele etape succesive:
- selecţia dosarelor de înscriere;
- probă scrisă;
- interviu.
Condiţii specifice de participare la concurs:
Registrator medical
- Studii medii / de specialitate, cu diplomă de bacalaureat
- Cunoștințe de operare PC (Excel, Word) dovedite prin Certificat ECDL/ICDL sau alt document echivalent care să ateste competențele digitale (atestat de calificare/specializare acreditat, atestat Bacalaureat sau foaie matricolă/supliment la diplomă cu ore de informatică).
Proba scrisă şi interviul se vor susţine din bibliografia afişată la sediul şi pe site-ul unităţii.
Promovarea probei scrise este obligatorie pentru susţinerea interviului.
În cazul în care la concurs se prezintă un singur candidat pe post, ocuparea acestuia se face prin examen.
Verificarea identităţii candidaţilor înainte de începerea probei scrise se va face pe baza cărţii de identitate sau a oricărui alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz, cu ultimul domiciliu.
Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidaţii declaraţi admişi la etapa precedentă. Sunt declaraţi admişi candidaţii care au obţinut minimum 50 de puncte din punctajul maxim de 100 de puncte.
Dosarele de concurs se depun până pe 28 septembrie 2026, ora 15:00.
ASTĂZI: Fără energie electrică la marginea orașului
Sep 21, 2026
Declarația zilei 21 septembrie 2026
Sep 21, 2026