În timp ce autoritățile au transmis marți după-amiază mesaje RO-ALERT în mai multe județe din Moldova, inclusiv Botoșani, Suceava, Iași și Vaslui, pe rețelele de socializare au apărut informații privind un posibil obiect căzut în apropiere de municipiul Suceava.
Un tânăr, Andrei Bacoș, a relatat pe Facebook că un obiect neidentificat s-ar fi prăbușit la aproximativ 10 kilometri de municipiul Suceava, în direcția Stroiești.
Potrivit postării, martorii ar fi auzit o bubuitură puternică, iar ulterior ar fi observat obiectul surprins în imaginile publicate online.
Deocamdată, informația nu este confirmată oficial.
„Din primele informații și imaginile disponibile, ar putea fi vorba despre un avion de mici dimensiuni sau o dronă”, a scris Andrei Bacoș, precizând că sunt așteptate informațiile oficiale ale autorităților.
În același timp, locuitorii județului Botoșani au primit un mesaj RO-ALERT de tip „Alertă Extremă”, prin care au fost avertizați cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian.
Mesajul transmis de IGSU le recomandă oamenilor să se adăpostească în beciuri sau în adăposturi de protecție civilă. În lipsa unui astfel de adăpost, recomandarea este ca oamenii să rămână în interiorul locuințelor, departe de ferestre și de pereții exteriori. Durata estimată a alertei este de 90 de minute.
În paralel, informații publice indică faptul că o aeronavă militară ucraineană de tip Antonov An-32B a survolat astăzi județul Botoșani, pe direcția către est.
Deocamdată, nu există însă o confirmare oficială că obiectul despre care se vorbește în zona Stroiești are legătură cu alerta transmisă populației.
Autoritățile urmează să stabilească natura obiectului și împrejurările în care acesta ar fi ajuns la sol.