În ultimele săptămâni, tot mai multe familii din județul Botoșani au apelat la Poliție după ce nu au mai reușit să ia legătura cu persoane apropiate. De la copii și adolescenți până la adulți, cazurile de dispariții s-au înmulțit, însă, din fericire, cele mai multe s-au încheiat cu bine.
În multe dintre situații, persoanele dispărute au fost găsite în siguranță, iar un rol important l-a avut și implicarea cetățenilor care au răspuns apelurilor lansate de autorități.
Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani transmite că sprijinul populației este esențial în astfel de anchete, mai ales în cazurile considerate cu adevărat grave.
„Se știu care sunt problemele grave. Noi apelăm la dumneavoastră, să știți, numai în cazurile chiar grave, prin care solicităm sprijinul populației. La urma urmei, doar aici e tot sensul”, a declarat comisarul-șef Ioan Aniței, adjunctul inspectorului șef al IPJ Botoșani.
Potrivit acestuia, după publicarea fotografiilor și a semnalmentelor persoanelor dispărute, polițiștii primesc numeroase apeluri de la cetățeni. Multe dintre informațiile oferite se dovedesc utile și contribuie la identificarea rapidă a persoanelor căutate.
Autoritățile îi încurajează pe botoșăneni să continue să anunțe imediat orice informație care ar putea ajuta într-un astfel de caz și să apeleze fără ezitare 112 sau cea mai apropiată unitate de poliție atunci când observă o persoană dată dispărută.
În primele șase luni ale acestui an, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au desfășurat activități pentru localizarea a 192 de persoane date dispărute, dintre care 120 de minori și 72 de majori.