Acasă > Stiri Botosani > „Piața neagră”  a meditațiilor, în creștere: Câți profesori de la Botoșani fac bani oficial din pregătiri

„Piața neagră”  a meditațiilor, în creștere: Câți profesori de la Botoșani fac bani oficial din pregătiri

bani din meditatii

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

 

 

Bani din meditații

 

Statul român a aflat de 370 de milioane de lei, plătiți de părinți pe ședințe private, însă piața neagră a meditațiilor, spun specialiștii, este de cel puțin patru ori mai mare. Căutările în mediul online, dar și ofertele postate de profesori au explodat, încă din primele zile de școală.

 

Pentru cursanții din clasele terminale - majoritatea din mediul urban meditațiile sunt parte din orarul zilnic, încă din luna septembrie. Unii elevi ies împreună pe poarta școlii și ajung direct în sufrageria meditatorilor.

 

Vârsta elevilor susținuți de părinți cu meditatori personali a scăzut, recent, până la 7 ani, echivalentul clasei întâi, scrie stirileprotv.ro

 

 

Clienți căutați online

 

Mii de profesori caută clienți în mediul online și răspund anunțurilor de recrutare postate de centrele educaționale. Multe nu le cer PFA, așa că dascălii sunt obligați să depună singuri la ANAF Declarația Unică și să achite impozitul de 10%.

 

Și totuși, ANAF a primit, anul trecut, cu 300 mai puține declarații unice pentru venituri din meditații, față de 2024. Consultanții educaționali suspectează că meditatorii angajați în școlile publice vor doar banii în plus, fără a plăti și impozite pentru ei. Mai ales după măsurile de austeritate, de acum un an.

 

Până la finalul anului, toți dascălii au de semnat o declarație de integritate, cerută de Ministerul Educației, cum că nu îi iau drept clienți pe elevii din clasele lor, ceea ce ar genera favoritisme.

 

La Botoșani, în jur de 100 de profesori au declarat la ANAF că realizează venituri din meditații.