La înscrierea copiilor la școală sau liceu, părinții trebuie să semneze un contract educațional. Refuzul poate aduce amenzi de până la 5.000 de lei, potrivit noilor reguli.
Părinții și tutorii legali din județul Botoșani dar și din țară trebuie să fie atenți la noile reguli privind înscrierea copiilor la școală sau liceu.
Potrivit regulamentului actualizat al unităților de învățământ preuniversitar, semnarea contractului educațional este obligatorie la înscrierea copilului în clasa pregătitoare, la liceu sau la transferul într-o altă unitate de învățământ.
Documentul stabilește drepturile și obligațiile elevilor, părinților și școlii, fiind semnat între părinte sau reprezentantul legal și directorul unității de învățământ.
Refuzul semnării contractului educațional poate fi sancționat cu amendă cuprinsă între 1.000 și 5.000 de lei, conform prevederilor legale în vigoare.
Contractul educațional prevede mai multe obligații pentru părinți sau tutori. Aceștia trebuie să asigure frecvența școlară a elevului pe toată durata învățământului obligatoriu și să prezinte documentele medicale solicitate la înscriere.
De asemenea, părinții trebuie să trimită copilul la școală doar dacă nu prezintă simptome de boală cu potențial infecțios, să mențină legătura cu cadrele didactice cel puțin o dată pe lună și să răspundă material pentru eventualele distrugeri ale bunurilor școlii cauzate de copil.
Alte obligații includ respectarea regulamentului școlii, un comportament civilizat față de personalul unității și asigurarea unei comunicări deschise cu profesorii pentru buna desfășurare a procesului educațional.
Părinții trebuie să își exprime acordul pentru prelucrarea datelor personale ale copilului, conform cerințelor europene.
Aceste reguli se aplică la înscrierea la orice nivel de învățământ preuniversitar, inclusiv la grădiniță sau creșă, cu adaptări specifice fiecărui tip de unitate.