Pentru prima dată, contribuțiile la sănătate (CASS) acoperă peste jumătate din finanțarea sistemului medical, iar în 2026 Fondul de asigurări s-ar putea descurca fără subvenții de la buget. Rămân însă aproximativ 3 milioane de persoane neasigurate, despre care „nimeni nu știe unde sunt”, iar aproape 28% din cheltuieli vin tot din banii pacienților, spune pentru HotNews Radu Comșa, co-autor al unui studiu ASE despre finanțarea sănătății.
Comșa este co-autorul celei de-a doua ediții a studiului „Transparența banilor din sistemul medical românesc”, realizat de Academia de Studii Economice, cu sprijinul rețelei de sănătate Regina Maria. Studiul arată că ponderea banilor proveniți din plata CASS în finanțarea sistemului de sănătate a crescut de la 42,5% în anul 2023 la 51,2% în 2025, după ce Guvernul a decis anul trecut ca o serie de categorii sociale asigurate până atunci fără plata contribuției să nu mai fie scutite.
Cu toate acestea, pacienții continuă să suporte din propriul buzunar aproape 28% din cheltuielile sistemului, iar spitalele publice sunt finanțate printr-un mecanism care, în opinia autorilor studiului, le descurajează să se adapteze la nevoile reale ale populației.
HotNews: Domnule Radu Comșa, la prima ediție a studiului „Transparența banilor din sistemul medical românesc”, lansată în primăvara anului trecut, vorbeam despre faptul că sistemul de sănătate avea „o problemă de sustenabilitate”, cu 17 milioane de asigurați, dintre care doar 6,6 milioane plăteau asigurare de sănătate. Cum s-au schimbat lucrurile de atunci?
Radu Comșa: Pentru prima dată, ponderea banilor proveniți din plata contribuției în finanțarea sistemului de sănătate a depășit 50%: a crescut la 51,2% în 2025, de la 42,5% în anul 2023. Iar la cei peste 50% din contribuții se adaugă taxa clawback și subvențiile de echilibrare plătite de la bugetul de stat, care au dus la 60% în 2025. Alți aproximativ 10% vin din bugetul Ministerului Sănătății, bugetele altor ministere care au rețea medicală și bugetele unităților administrativ-teritoriale.
Principala schimbare e legată de creșterea mai rapidă a încasărilor din contribuțiile de asigurări de sănătate decât a veniturilor totale din sistem. Ea provine din creșterea numărului de contribuabili la asigurările de sănătate, în primul rând, apoi mai ajută și creșterea salariilor brute din economie.
La venituri mai vedem și o creștere continuă a încasărilor din taxa clawback, datorată creșterii consumului de medicamente, dar și faptului că taxa clawback a fost suplimentată cu o taxă de solidaritate.
Drept consecință a creșterii încasărilor din asigurările de sănătate și din taxa clawback, bugetul de stat s-a văzut nevoit să echilibreze Fondul de asigurări de sănătate cu subvenții mult mai mici decât în anul 2023 (perioada analizată în precedenta ediție a raportului „Transparența banilor din sistemul medical” – n.red.).
Iar în anul 2026, subvențiile de echilibrare de la bugetul de stat către fond sunt zero. Adică în 2026, Fondul de asigurări de sănătate generează suficiente venituri cât să-și acopere cheltuielile necesare.
Este adevărat că anul nu s-a terminat, dar este foarte probabil să se întâmple ceea ce vă spun, pentru că în luna august, veniturile depășesc cheltuielile cu aproape 2 miliarde.
Acest lucru înseamnă că, în sfârșit, Fondul de asigurări de sănătate este cumva autonom față de bugetul de stat, anul acesta. Iar chestia asta ar putea să aducă beneficii, dacă e continuată și în anii următori.
– Care vor fi principalele beneficii?
– Pe măsură ce se stabilizează această realitate, vom putea vedea cum Casa de Asigurări de Sănătate începe să planifice pe termen lung tarife, contracte, drept consecință a acestei predictibilități financiare.
Deocamdată nu vedem beneficii, e primul an, încă sunt constrângeri din cauza situației guvernului și imposibilității de a face rectificări, dar acest echilibru bugetar al Fondului și autonomia față de bugetul de stat mi se pare mie, și nouă, celor care am scris acolo în raport, că e o precondiție ca ei (Casa de Asigurări de Sănătate – n.red.) să înceapă să gândească multianual.
– Dar studiul arată și că sumele plătite de români pentru sănătate rămân în continuare mari: aproape o treime din cheltuielile sistemului de sănătate sunt plătite de pacienți, în diverse forme.
– Da, aproape 28% din cheltuielile sistemului de sănătate provin din surse private – plăți direct din buzunar, abonamente de sănătate sau asigurări private. Plățile directe făcute de pacienți reprezintă a doua sursă de finanțare a sistemului, după contribuțiile la asigurările de sănătate.
– Acest 28% plătit de pacienți e mult sau puțin comparativ cu alte țări?
– Comparativ cu țările din jurul nostru, cifra aceasta nu este rea. Dar Europa de Est chiar nu e o referință bună în privința asta. Adică, la noi, 28% este mai mic decât în Bulgaria și Ungaria. E cam cât în Polonia.
Dar este mai mare decât în Cehia, Slovacia și Slovenia, țări foste comuniste cu sisteme mai avansate.
Și, de asemenea, este cam la nivelul balticilor.
Totuși, încurcătura mare care vine din acești 28% – și care este și în celelalte țări – provine din faptul că jumătate din acești bani sunt pentru medicamente. Iar din jumătatea aceasta, o mare parte provine din coplăți. Adică din contribuția obligatorie a pacientului asigurat, care, pentru a-și lua medicamentul prescris și compensat parțial, trebuie să mai vină și cu o sumă din buzunar. Pentru anumite categorii de persoane, cum sunt pensionarii, care au multe rețete și nu întotdeauna medicamente compensate integral, se adună contribuțiile acestea și, la un moment dat, ajung o povară în bugetele gospodăriilor. Aici e o problemă importantă.
– În țările vestice cum este?
– În general, acolo cheltuielile private sunt la 20% sau mai puțin din total. Toate sistemele de tip Bismarck (model de asigurări sociale inițiat în Germania în anii 1883–1889 de cancelarul Otto von Bismarck – n.red.), după care și noi suntem croiți, precum Franța, Germania, Olanda, au până în jur de 20% cheltuieli private.
În interiorul acestora, unele țări au o pondere mare a cheltuielilor suportate din asigurări voluntare de sănătate (asigurări suplimentare facultative – n.red.). La noi out of pocket este mare – plățile din buzunar. În Austria și Franța, spre exemplu, este mare procentul asigurărilor voluntare, 7-8% din total. Astfel, efortul financiar al gospodăriilor este atenuat.
– Acest prag la care a ajuns Fondul Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate (FNUASS) în anul 2025, cu excepția cheltuielilor private făcute de pacienți, este mai aproape de normalitate, dacă facem o comparație și cu alte țări? Cât mai avem de lucrat pentru a fi acolo unde ar trebui să fim?
– E mai aproape de normalitate într-un sistem de asigurări sociale, precum al nostru. Însă, dacă obiectivul României este să reducă contribuțiile din buzunar, atunci singura variantă este să le reduci pe seama Fondului de asigurări, adică să crească Fondul și să se reducă plățile directe pe care le fac pacienții. Acest 60% nu este încă suficient.
Încă este de lucru, pentru a crește în continuare baza de contributori la fondul de asigurări, astfel încât toate persoanele care încasează venituri într-un fel sau altul în România să contribuie cel puțin cu valoarea minimă anuală prevăzută de lege.
Studiul arată că avem în jur de 3 milioane de persoane rezidente, nu știu dacă sunt în țară sau nu, care nu sunt asigurate în sistem. Având în vedere că pensionarii și copiii toți sunt asigurați prin efectul legii, rezultă că aceste 3 milioane de persoane sunt persoane active. Intuitiv, fără să avem dovezi – pentru că ne lipsesc informațiile acestea – pot să vă spun că aici intră furnizori de servicii de tip coafor, zugravit, reparații instalații, curățenie, îngrijire, ride-sharing și alte asemenea categorii.
Și mai este o categorie de persoane neasigurate: administratori și/ sau acționari în societăți comerciale – care nu sunt salariați și trăiesc din dividende. Din categoria aceasta fac parte și mulți medici care contractează servicii pe societatea comercială.
Așadar, considerăm că este necesară o analiză a acestor categorii de persoane neasigurate pentru a stabili adevărul, dacă se poate, și a lua măsuri, având în vedere că în România asigurarea pentru sănătate este obligatorie.
– Sunt cele 3 milioane de persoane despre care spuneați, în ziua lansării studiului, că „nimeni nu știe unde sunt”.
– Da, și am o bănuială că o parte dintre ei ar putea fi plecați. Dar măcar un milion sunt în țară, pentru că aceste meserii sunt foarte prezente în localitățile noastre, mai ales în mediul urban, iar de pe urma lor, statul român se alege cu foarte puțin.
Pentru că dacă toți aceștia ar plăti, după cum spuneam, măcar 2.430 de lei contribuție la sănătate (contribuția minimă prevăzută de lege în anul 2025 – n.red.), imaginați-vă că mai vin niște miliarde bune în sistem.
În anii următori, suma asta crește, odată cu creșterea salariului minim pe economie (contribuția minimă la asigurarea de sănătate se stabilește prin aplicarea cotei de 10% asupra unei baze egale cu 6 salarii minime brute pe țară – n.red.).
– Mai există și alte „surse” pe care le-ați identificat, de unde ar mai putea veni bani suplimentari la Fondul de asigurări?
– Cea de-a doua categorie, al doilea filon al subiectului „cum creștem fondul”, astfel încât el să poată acoperi mai mult din cheltuielile pe care oamenii le dau din buzunar, este categoria veniturilor din pensii.
Avem plafonul de 3.000 de lei, deasupra căruia se plătesc contribuții – 10% din suma care depășește 3.000 de lei. Dar el este programat să expire în 31 decembrie 2027. Am spus, la lansarea studiului, cât de greșit ar fi să se întâmple lucrul acesta.
Ar dezechilibra din nou fondul de asigurări de sănătate, bugetul de stat ar trebui să acopere găurile și niciodată nu va acoperi cât e nevoie.
Este important ca societatea să înțeleagă că serviciile publice, inclusiv cele de sănătate, nu mai pot fi finanțate exclusiv din impozitele plătite de salariați, în condițiile în care numărul acestora tinde să scadă (iar al pensionarilor să crească).
Sursa https://www.hotnews.ro
