Acasă > Stiri Botosani > Părinți și copii ajunși la spital după ce s-au izbit cu BMW-ul într-un cap de pod, mama și un băiat au rămas încarcerați 

Părinți și copii ajunși la spital după ce s-au izbit cu BMW-ul într-un cap de pod, mama și un băiat au rămas încarcerați 

familie intreaga ajunsa la spital

O familie întreagă, formată din mamă, tată și cei trei băieți ai lor, în vârstă de 14 ani, 4 ani și 9 luni, a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs în această seară, în localitatea Bozieni. În eveniment a fost implicat un singur autoturism, în care se aflau cele cinci persoane. 

 

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

 

Ajunși la locul intervenției, salvatorii au constatat că autoturismul a părăsit partea carosabilă după ce a lovit un cap de pod. Două persoane, respectiv un băiat de 14 ani și mama acestuia, au rămas încarcerate. Cu ajutorul accesoriilor specifice, acestea au fost scoase din interior, fiind conștiente și cooperante.

 

Tatăl, care era și conducătorul auto, împreună cu ceilalți doi copii, în vârstă de 4 ani și 9 luni, au fost găsiți în afara autoturismului.

 

Toate cele cinci persoane au fost evaluate medical și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.

 

Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor.

 

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență la volan și să respecte regulile de circulație, pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic.

 

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.