Acasă > Politica > Oana Gheorghiu critică dur AUR: Iubirea de țară nu se exprimă „de frica represiunii statului”

Oana Gheorghiu critică dur AUR: Iubirea de țară nu se exprimă „de frica represiunii statului”

Oana Gheorghiu critică dur AUR: Iubirea de țară nu se  exprimă „de frica represiunii statului”

„Nu există stat democratic care să aibă o astfel de lege. Să-ţi exprimi iubire faţă de ţară de frica represiunii statului nu este un gest de patriotism, ci o reminiscenţă a unor vremuri pe care le sperăm veşnic apuse”, a spus politiciana PNL Oana Gheorghiu. Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu (PNL) a afirmat că „ideea că …

 

„Nu există stat democratic care să aibă o astfel de lege. Să-ţi exprimi iubire faţă de ţară de frica represiunii statului nu este un gest de patriotism, ci o reminiscenţă a unor vremuri pe care le sperăm veşnic apuse”, a spus politiciana PNL Oana Gheorghiu.

Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu (PNL) a afirmat că „ideea că iubirea de ţară poate fi obţinută prin constrângere e pe cât de aberantă, pe atât de stupidă”, ea referindu-se la proiectul de lege al AUR care impune oficialilor prezenți la ceremoniile prilejuite de Ziua Drapelului să sărute steagul României, în caz contrar riscând amenzi, informează News.ro.

„Parlamentul a dezgropat un proiect de lege care obligă oficialii prezenţi la ceremonia de Ziua Drapelului să sărute drapelul, în ordinea protocolului. Dacă nu, plătesc amendă între 5.000 şi 10.000 de lei. Dacă se sustrag de la ceremonie, sunt cercetaţi penal pentru abuz în serviciu (…) Mai mult, proiectul de lege prevede şi o rugăciune pe care ar trebui să o rostească preotul în faţa drapelului. Rugăciunea respectivă nu există nicăieri în tradiţia liturgică. Altfel spus, parlamentarii s-au apucat şi de scris rugăciuni. Ideea că iubirea de ţară poate fi obţinută prin constrângere e pe cât de aberantă, pe atât de stupidă”, a scris, duminică seară, pe Facebook, Oana Gheorghiu.

Potrivit acesteia, un gest făcut din obligaţie, pentru că altfel plăteşti amendă sau eşti cercetat penal, nu e nicio garanţie de patriotism.

Patriotismul nu se măsoară nici în participarea la ceremonii, nici în sărutul drapelului. Patriotism înseamnă să îţi iubeşti ţara indiferent ce faci şi indiferent unde te afli”, a adăugat vicepremierul interimar.

Potrivit lui Gheorghiu, patrioți sunt cei care își fac datoria în funcțiile în care se află.


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro