În ședința extraordinară a Consiliului Județean de miercuri, aleșii județeni au aprobat componența Comisiei de selecție și nominalizare care va organiza procedura pentru desemnarea celor trei membri ai Consiliului de Administrație al Companiei de Dezvoltare Județeană Botoșani SRL, pentru mandatul 2026–2030.
Valeriu Iftime a prezentat în plen nominalizările.
„Am nominalizat următoarele persoane. Membri titulari doamna Daniela Donos, de la Direcția Buget Finanțe, doamna Roxana Aioanei, inspector la Direcția Buget Finanțe, iar membri supleanți domnul Ovidiu Antonesei, șef Serviciu Organizare, Salarizare și Resurse Umane, și domnul Costel Cătălin Lupașcu, șef serviciu în cadrul Direcției Buget Finanțe”, a declarat președintele Consiliului Județean.
Secretariatul comisiei va fi asigurat de consilierii juridici Valentina Ciobanu și Claudia Mitră, iar din comisia de soluționare a contestațiilor vor face parte Claudia Florentina Tănasă, Ramona Ionela Timofte și Manuela Gheorghiu.
Ca expert independent a fost selectată societatea Fox Management Consultants SRL.
Compania de Dezvoltare Județeană Botoșani SRL este una dintre principalele structuri pe care Valeriu Iftime mizează pentru dezvoltarea județului, aceasta urmând să administreze viitoarele parcuri industriale.
Primele propuneri pentru conducerea provizorie au fost Cristian Nistor, actualul administrator public al județului, Raluca Knihinschi și Ovidiu Merghidan, acesta din urmă fiind apreciat pentru experiența sa profesională.
Proiectul a întâmpinat însă opoziția consilierilor PSD, nemulțumiți în special de nominalizarea lui Cristian Nistor, fost consilier județean PSD și administrator public în mandatul Doinei Federovici, care ulterior s-a alăturat echipei conduse de Valeriu Iftime.
După mai multe amânări și negocieri, proiectul a trecut cu sprijinul consilierilor AUR, însă nu fără concesii.
Ovidiu Merghidan a fost înlocuit cu Boby Buciuleac, consilier județean AUR și pensionar al Ministerului Afacerilor Interne.
Ironia este că tocmai oamenii pe care Valeriu Iftime îi considera cei mai potriviți pentru dezvoltarea noii companii ar putea să nu poată participa la concursul care urmează.
Cristian Nistor se află într-o posibilă situație de incompatibilitate, întrucât ocupă în prezent funcția de administrator public al județului, poziție din structura executivă a Consiliului Județean.
În același timp, surse din administrația județeană susțin că nici Raluca Knihinschi nu ar îndeplini condițiile privind vechimea profesională necesară pentru ocuparea funcției.
Astfel, după ce a fost obligat să renunțe la unul dintre administratorii provizorii pe criterii politice, Valeriu Iftime riscă acum să piardă și ceilalți doi oameni pe care îi vedea în conducerea companiei.
În aceste condiții, președintele Consiliului Județean va trebui să identifice alte persoane cu experiență în management și administrație care să poată participa la procedura de selecție.
Miza este una importantă. Compania de Dezvoltare Județeană Botoșani SRL reprezintă unul dintre proiectele-cheie ale actualei administrații județene și unul dintre angajamentele asumate de Valeriu Iftime în campania electorală, prin care acesta și-a propus dezvoltarea infrastructurii economice și atragerea de investitori în județ.