O femeie în vârstă de 83 de ani, din localitatea Tătărășeni, comuna Havârna, a trecut astăzi printr-o sperietură zdravănă, după ce bunurile din locuință au fost cuprinse de flăcări, cel mai probabil din cauza jarului căzut din sobă pe materiale combustibile.
La fața locului au intervenit, în cel mai scurt timp, pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Darabani și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Havârna, cu două autospeciale de stingere. Primii sosiți au fost pompierii voluntari, care au constatat că nu existau persoane rănite și că ardeau bunurile din interiorul locuinței.
Pompierii au acționat rapid, reușind să împiedice extinderea flăcărilor atât la acoperișul construcției, cât și la o altă casă din gospodărie.
Pentru prevenirea unor evenimente similare, ISU Botoșani vă recomandă:
Pompierii militari rămân mobilizați 24 de ore din 24 pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel județean se află permanent în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea vieții.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență www.fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.