Un incendiu s-a produs, noaptea trecută, într-o gospodărie din localitatea Albești. Acoperișul unei case, dar și bunurile dintr-o cameră au fost cuprinse de flăcări.
La caz s-au deplasat pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Albești, cu trei autospeciale de stingere, precum și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță. Aceștia au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la întreaga locuință.
Cel mai probabil, incendiul a fost generat de coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile din structura acoperișului.
Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, pompierii recomandă respectarea următoarelor măsuri de siguranță în exploatarea coșurilor și burlanelor de evacuare a fumului:
verificarea atentă a coșurilor și burlanelor pentru depistarea eventualelor fisuri prin care scânteile pot aprinde elementele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);
menținerea unei distanțe corespunzătoare între exteriorul coșului și materialele combustibile ale acoperișului;
îngroșarea zidăriei coșului la trecerea prin planșee și asigurarea unui spațiu de siguranță între aceasta și elementele combustibile;
tencuirea și văruirea porțiunii din pod a coșului de fum pentru a facilita identificarea rapidă a eventualelor fisuri;
curățarea periodică a coșurilor de fum pentru îndepărtarea depunerilor de funingine, care se pot aprinde sau pot bloca evacuarea fumului.