Numărul 2 din AUR acuză Guvernul că a prezentat date false despre deficit: „Dacă mâine se reduc încasările de la UE, statul român va fi în colaps”

Președintele Consiliului Național de Conducere (CNC) al AUR, senatorul Petrișor Peiu, acuză că atât deficitul bugetar din 2024, când premier era Ciolacu, cât și deficitul bugetar pe 2025 al actualui premier „sunt mincinoase”. Peiu, care…

 

Președintele Consiliului Național de Conducere (CNC) al AUR, senatorul Petrișor Peiu, acuză că atât deficitul bugetar din 2024, când premier era Ciolacu, cât și deficitul bugetar pe 2025 al actualui premier „sunt mincinoase”. Peiu, care este economist, susține că Guvernul minte intenționat atunci când anunță deficitul, pentru că este cel „calculat pe numerar, nu cel real”. 

Petrișor Peiu susține că Guvernul Bolojan exclude raportarea la plățile pe care trebuia să le facă și nu le-a făcut atunci când prezintă deficitul „calculat pe numerar”.

„De exemplu, numai către furnizorii de gaze și electricitate, guvernul are o datorie de aproximativ 9 miliarde de lei, ca urmare a schemei de plafonare și compensare, iar concediile medicale se plătesc cu 2 ani întârziere”, afirmă senatorul AUR. 

Peiu spune că „deficitul bugetar real pe 2024 (9,3% din PIB, cu 0,65% din PIB mai mare decât cel calculat pe numerar) a fost aflat de contribuabilii români abia prin martie 2025 de la Comisia Europeană, nu de la propriul guvern”. 

„Deficitul bugetar „pe numerar” în 2025 ar fi fost fix același cu cel din 2024, dacă pe 2024 nu ar fi fost încasări suplimentare de peste 6 miliarde de lei din amnistia fiscală promovată de guvernul Ciolacu înainte de alegeri. Dacă vom compara veniturile curente și cheltuielile curente ne putem îngrozi, căci veniturile curente (585 de miliarde de lei) au crescut cu 10,3% față de 2024, iar cheltuielile curente (745 de miliarde de lei) au crescut mult mai rapid, cu 12%, față de 2025. Acesta este, oameni buni, deficitul curent al țării: 160 de miliarde de lei! Restul este rezultatul fondurilor europene și a aranjamentului contabil al acestora”, a scris Petrișor Peiu miercuri, pe contul său de Facebook. 

Peiu explică că veniturile la buget sunt reprezentate de impozite, TVA, accize, contribuții CAS și CASS și veniturile nefiscale. La acestea, se adaugă fondurile europene. 

„Pe 2025, fondurile de la UE  au fost: 40 de miliarde de lei plăți efectuate de guvern și pre-finanțări plus 10 miliarde de lei pentru perioada 2014-2020 plus 23 de miliarde de lei din PNRR plus încă 3,3 miliarde de lei plăți diverse de la UE. În total, 75 de miliarde de lei, cu 24,5 miliarde de lei mai mult decât în 2024”, a scris Peiu. 

El explică și că la capitolul cheltuieli statul român are următoarele categorii: salariile bugetarilor, dobânzile pentru împrumuturile luate, cheltuielile de funcționare ale statului, pensiile, alocațiile, voucherele și alte forme de asistență socială, plus alte tipuri de subvenții. 


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare