Departamentul pentru Situații de Urgență a transmis un mesaj de profundă solidaritate după o tragedie care a marcat una dintre intervențiile recente ale salvatorilor.
Un pompier din judeţul Braşov a intervenit la accidentul în care murea fiica sa de 14 ani.
Reprezentanții DSU au subliniat faptul că, dincolo de uniformă și proceduri, la locul accidentului s-a aflat un tată care și-a pierdut fiica în vârstă de doar 14 ani. O misiune care, potrivit mesajului oficial, nu doar că nu a putut salva o viață, ci a schimbat-o pentru totdeauna pe cea a colegului lor.
„Sunt misiuni care salvează vieți și sunt misiuni care îți schimbă viața pentru totdeauna”, se arată în mesajul transmis de DSU, care vorbește despre o durere imposibil de cuprins în cuvinte, ce rămâne dincolo de rapoarte, intervenții și trecerea timpului.
Departamentul pentru Situații de Urgență a transmis sincere condoleanțe și întreaga susținere colegului afectat și familiei acestuia, precizând că toți angajații Ministerului Afacerilor Interne sunt alături de ei în aceste momente extrem de dificile.