Monștrii anului 2025: Poliția Botoșani a salvat femeia care ar fi putut fi „victima cu nr. 33”: Un caz foarte sensibil VIDEO

Un apel la 112 efectuat de către o tânără de 25 de ani avea să deschidă una dintre anchetele sensibile ale Poliției Botoșani. O femeie cerea ajutor iar viața părea să-i fie pusă în pericol. La mijloc era și o copilă de numai șase anișori. Într-un an 2025 fatidic, cu 33 de femeie omorâte de parteneri, polițiștii au intrat în alertă. 

 

Un ajutor care a venit la timp

 

 

Tânăra de 25 de ani care a sunat la 112 și a cerut ajutorul Poliției a făcut-o pentru a-și salva mama. Culmea, de propriul tată, care în ultimele luni se transformase într-un monstru. Fiind informații sensibile, din anchetă, nu s-a transmis public dacă acest comportament agresiv a avut la bază un consum ridicat de alcool sau o depresie. 

 

Pe 4 septembrie, echipajele Poliției municipiului Botoșani s-au pus în mișcare. 

Adjunctul șefului Poliției Botoșani, comisarul șef Ioan Aniței mărturisește: „Polițiștii au gestionat un caz foarte sensibil, de violență în familie, este vorba despre o femeie, de 43 de ani, din comuna Sulița”. 

 

Femeia era supusă unor comportamente inumane chiar de cel care a jurat să o apere și să îi fie alături. Culmea, nu ea este cea care a cerut ajutorul, ci fiica în vârstă de 25 de ani. 

 

Soții sau iubite bătute sau chiar omorâte! Biserica se implică alături de Poliția Botoșani împotriva agresorilor

 

 

Violuri în fața copilei de 6 ani 

 

Fiica cea mare aflase ce se întâmplă acasă. De patru luni tatăl său în vârstă de 44 de ani devenise extrem de violent. 

Pentru că apropierea fizică dintre soți nu mai era consimțită de femeie, adeseori ea era violată chiar în fața fetiței care asista la scene greu de uitat și pentru care va avea nevoie de consiliere psihologică. 

 

Din acest motiv, bărbatul a fost reținut imediat de polițiștii botoșăneni fiind acuzat de viol, corupere sexuală a minorilor, violență în familie și lipsire de libertate în mod ilegal. A fost ridicat de urgență și condus la sediul poliției, în aceeași zi, în care a fost sesizată fapta.

A fost reținut pentru 24 de ore iar ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile. 

 

 

Nu-și mai vede familia curând 

 

 Judecătoria Botoșani a emis oricum un ordin de protecție împotriva bărbatului violent. Timp de un an nu are voie să se apropie de soție și copii. 

 

Sentință Judecătoria Botoșani

„Dispune emiterea unui ordin de protecţie pentru reclamanta (...) si minora (...) , împotriva pârâtului (...) pe o durată de 12 luni de la data emiterii ordinului, având următorul conţinut: evacuarea temporară a pârâtului din locuinţa familială, obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe de minim 200 m faţă de reclamanta cât și de minoră oriunde s-ar afla, faţă de locuinţa acestora, cu excepţia situaţiilor în care se impune, potrivit legii, prezenţa concomitentă a părţilor în faţa unor instanţe de judecată, a unor organe de urmărire penală sau a altor instituţii şi autorităţi publice”,

 

De asemenea, bărbatului îi este interzis să se apropie la mai puțin de 200 de metri de grădinița la care merge fiica în vârstă de 6 ani.

Judecătorii i-au mai interzis orice contact cu familia, indiferent de metodă, fizic, prin telefon sau corespondență. 

 

Polițiștii au subliniat faptul că soții nu erau în evidențele instituției cu istoric privind violența în familie și nici nu au mai existat sesizări cu privire la vreo faptă în care aceștia să fie implicați.

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Declarația zilei 5 decembrie 2025

Andreea Coțovanu

Dec 05, 2025

Poza zilei 5 decembrie 2025

Andreea Coțovanu

Dec 05, 2025