Sub semnul Zilei Internaționale a Nonviolenței în Școli, marcată în fiecare an la 30 ianuarie, în această săptămână polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat în mod deosebit activități privind prevenirea și combaterea oricăror acte de violență în unitățile de învățământ.
În perioada 26 – 30 ianuarie, polițiștii cu responsabilități pe linia siguranței școlare din întregul județ au intensificat desfășurarea activităților de informare și prevenire dedicate elevilor și cadrelor didactice, privind instrumentele și tehnicile non-violente de soluționare a unui conflict, reacțiile adecvate în situația confruntării cu manifestări agresive ale altor persoane sau implicațiile legale ale unui comportament violent.
Cele 179 de activități au avut loc în 82 de unități de învățământ atât din mediul urban cât și cel rural, la acestea participând peste 4.600 de elevi.
Dezbaterile destinate înțelegerii și diminuării violenței din școli urmăresc în continuare implementarea Campaniei ”Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția.”, inițiată la nivel național de către Inspectoratul General al Poliției Române, în cadrul căreia, în acest an școlar a fost dezvoltat Proiectul ”Scoate Violența Școlară Din Anonimat!”
Deși infracțiunile de violență înregistrate în anul școlar precedent s-au înscris pe un trend descendent, iar violența fizică se situează la cote mult mai scăzute comparativ cu violența verbală, actele de acest fel, neraportate, continuă să subziste, mulți elevi neluând poziție în urma asistării ca martor la acestea, riscul tolerării actelor de violență în mediul școlar putând astfel să genereze în cele din urmă un climat necorespunzător în mediul școlii.
Implicarea elevilor ca actori principali ai mediului educațional în obținerea siguranței acestuia a condus între altele la lansarea de către Direcția Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, cu prilejul Zilei Internaționale a Nonviolenței în Școli, a concursului național de creație ,,Eroul din clasă”, care se va desfășura în perioada ianuarie – aprilie.
Concursul constă în realizarea unui pliant informativ pentru prevenirea și gestionarea eficientă a bullyingului, iar detaliile acestuia vor fi diseminate către unitățile de învățământ din întregul județ în perioada imediat următoare, putând fi de asemenea accesate pe platforma https://sigurantascolara.ro/