Meseriile fără facultate care aduc salarii de 1.500 de euro pe lună și nu pot fi înlocuite de AI

Ani la rând am fost convinși că IT-ul aduce bani mulți și siguranță. Că fără facultate și birou nu ai șanse la un salariu bun. 

 

 

Dar realitatea de acum din piața muncii arată altceva. Meseriile clasice, considerate mult timp "de mâna a doua", ajung astăzi să bată la salariu multe poziții de birou. Sudorii, electricienii sau mecanicii câștigă tot mai bine. Sunt puțini, foarte căutați și greu de înlocuit de inteligenţa artificială.

 

Meseriile tehnice, aşa-numitele gulere albastre, aduc salarii nete de până la 1.500 de euro pe lună, uneori peste multe joburi din IT. De exemplu, un mecanic de locomotivă poate câștiga 1.500 de euro, un sudor sau electrician industrial ajunge la 1.300 de euro, iar un mecanic auto, la aproximativ 1.250 de euro lunar.

 

Și alte meserii sunt bine plătite: electricienii și instalatorii câștigă în jur de 1.100 de euro, iar un zugrav poate ajunge la 1.000 de euro pe lună. Sunt joburi cu cerere mare și un avantaj major: nu pot fi înlocuite de inteligența artificială, pentru că presupun muncă practică și calificări tehnice.

 

În timp ce piața IT trece printr-o perioadă de ajustare, meseriile clasice devin tot mai atractive și mai stabile. Nu necesită studii superioare, accesul se face prin ucenicie sau școli profesionale, iar concurența este mai redusă. Pe de altă parte, munca este solicitantă fizic, nu permite lucrul de acasă și poate implica ture sau riscuri de sănătate.

 

(foto - libertatea.ro)

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Peste 300 de elevi au aflat astăzi cum e să fii pompier 

Redacția Botoșăneanul

Dec 16, 2025