Acasă > Stiri Botosani > Mașini ridicate de pe străzile și șoferi amendați de polițiștii locali

Mașini ridicate de pe străzile și șoferi amendați de polițiștii locali

masini ridicate pe strazile orasului.

Polițiștii locali au intervenit pe mai multe străzi din oraș și au dat amenzi și au ridicat câteva mașini. 

 

 

Pe 22 septembrie 2026, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulația pe drumuri publice au desfășurat activități de verificare și control pentru respectarea prevederilor Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 1391/2006, precum și ale Hotărârii Consiliului Local nr. 292/2017, având ca obiectiv prevenirea și sancționarea opririlor, staționărilor și parcărilor neregulamentare.

 

 În urma activităților desfășurate au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 3.325,5 lei, fiind dispusă totodată măsura tehnico-administrativă de ridicare a autovehiculului în cinci situații.

 

 Pentru abaterile constatate au fost aplicate și 26 de puncte de penalizare. Activitățile de prevenire și combatere a încălcării normelor legale privind oprirea, staționarea și parcarea autovehiculelor s-au desfășurat cu precădere pe Bd. Mihai Eminescu, str. Marchian, str. Octav Onicescu, str. Mihail Kogălniceanu și Al. Unirii, abaterile constatate vizând următoarele: 

 

-oprirea și staționarea neregulamentară în zona de acțiune a indicatorului rutier „Oprirea interzisă”, în apropierea trecerilor pentru pietoni, în stațiile de taxi sau în locuri care stânjeneau desfășurarea traficului rutier; 

- parcarea/staționarea neregulamentară pe căi de acces, trotuare ori în alte locuri decât cele special amenajate; 

-ocuparea locurilor de parcare cu plată fără achitarea tarifului aferent și fără afișarea dovezii de plată.