Bogdan Mara (49 de ani), fostul director sportiv de la CFR Cluj, a anunțat că nu ia în calcul să accepte oferta celor de la FCSB.
Imediat după eșecul rușinos cu U Craiova, scor 0-5, Gigi Becali anunțase că îl va contacta pe fostul internațional pentru a-l aduce la FCSB.
„Trebuie să iau legătură cu 2-3 oameni de fotbal care să aducă jucători. O să vorbesc și cu (Bodgan) Mara, că vorbisem deja cu el ca să ne întâlnim, i-am spus să colaborăm”, spunea Becali la Digi Sport.
Marți, Mara a dezvăluit că nu e tentat să revină în conducerea unui club, dorind să profite de alte oportunități. Pe lângă FCSB, acesta a fost contactat și de Dinamo.
Sursa https://www.hotnews.ro