Senatorii și deputații s-au reunit duminică, începând cu ora 13:00, într-o ședință comună pentru a dezbate și vota cele patru moțiuni de cenzură depuse împotriva Guvernului. Premierul Ilie Bolojan și miniștrii săi au fost prezenți la ședință. Primele două moțiuni de cenzură au fost respinse, neîntrunind nici măcar voturile inițiatorilor. Inițial, AUR, POT și SOS România au intenționat să boicoteze votul, solicitând organizarea acestuia luni, însă în cele din urmă au participat în plen.
La cinci ore de la debutul ședinței, parlamentarii au început votul pentru a treia moțiune de cenzură. Similar primelor două moțiuni respinse, parlamentarii puterii au asigurat doar cvorumul, declarând „Prezent, nu votez” la strigarea numelui.
Doar parlamentarii opoziției au votat secret, cu bile. Procedura a fost următoarea:
George Simion a intervenit cu un drept la replică după discursul lui Radu Mihaiu.
„A citit foarte frumos domnul Mihaiu pe timpul PSD-ului (n. red.: partidele de guvernare și-au împărțit timpul și vorbitorii pentru fiecare moțiune de cenzură). Noi avem o problemă cu funcțiile de conducere, nu cele de execuție. S-au lăsat acolo pilele de partid. Nu asta e soluția, la grămadă. La grămadă acționează doar sitemele totalitare, în care voi vreți să ne duceți”, a declarat Simion.
Deputatul USR Radu Mihaiu a susținut măsurile Guvernului și a criticat moțiunea de cenzură a opoziției:
În timpul discursului lui Mihaiu, parlamentarii opoziției au protestat vocal în plen.
Deputatul AUR Mugur Mihăescu a afirmat că Guvernul este de partea „greșită a istoriei”. El a enumerat o serie de nume, susținând că sunt rude ale liderilor guvernamentali care ocupă funcții publice.
„Ar fi cazul să nu mai strigați: Slava Ucraina și: Slava Ucraina, ci să strigați: Trăiască România și eventual: Trăiască Uniunea Europeană a statelor independente și suverane”, a spus Mihăescu.
Ilie Bolojan a revenit pentru a treia oară la tribuna Parlamentului, de această dată pentru a apăra măsurile de reformă ale ASF, ANRE și ANCOM:
Parlamentarii puterii (PSD, PNL, USR, UDMR și Minoritățile naționale) nu și-au exprimat votul pentru moțiunea de cenzură, asigurând doar cvorumul. La apelul nominal, au declarat „Prezent, nu votez”.
În acest context, Anamaria Gavrilă a susținut, într-o postare pe Facebook, că „PSD-PNL nu au lăsat parlamentarii să voteze de frică să nu cadă Guvernul”.
În prezent, deputata AUR Gianina Șerban citește în plen textul celei de-a treia moțiuni de cenzură, intitulată: „Guvernul mimează reforma – ASF, ANRE şi ANCOM continuă să fie instituţii corupte, incompetente şi rău-voitoare, captive clientelei politice şi lipsite de guvernanţă profesionistă”.
Textul moțiunii poate fi consultat mai jos:
Imediat după anunțarea oficială a rezultatului votului, președintele de ședință, Mircea Abrudean, a declarat că reforma privind guvernanța corporativă este considerată adoptată de Parlament. Legea poate fi contestată la CCR în termen de două zile, înainte de a fi promulgată de președintele Nicușor Dan.
După acest anunț, s-a trecut la dezbaterile pentru a treia moțiune de cenzură, referitoare la reforma ASF, ANRE și ANCOM.
Și a doua moțiune a opoziției a fost respinsă, cea privind guvernanța corporativă. Au fost înregistrate doar 121 de voturi „pentru”, conform surselor HotNews, din cele 233 necesare. Deși 125 de parlamentari au semnat pentru depunerea moțiunii, doar 121 au votat „pentru” duminică.
Urmează acum dezbaterea și votul pentru ultimele două moțiuni:
Votul secret cu bile pentru a doua moțiune de cenzură s-a încheiat. În aceste momente, voturile sunt numărate.
A început votul pentru a doua moțiune de cenzură. Parlamentarii sunt apelați nominal pentru a-și exprima votul. Parlamentarii puterii își anunță prezența, dar nu votează. Procedura este următoarea:
Pentru a doua moțiune de cenzură, parlamentarii POT au rămas în plen, după ce la prima moțiune au boicotat votul.
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, a luat cuvântul în plen, după ce la votul pentru prima moțiune de cenzură a refuzat să participe, acuzând lipsa cvorumului necesar. „Când reușești să superi pe toată lumea, inclusiv pe cei care te-au susținut să ajungi la guvernare, înseamnă că faci ceva fundamental greșit. România are nevoie de o schimbare de viziune, dar să dăm oameni afară nu este o viziune. România are nevoie de umanitate, dialog și stabilitate”, a declarat Anamaria Gavrilă.
Petrișor Periu, de la AUR, a criticat de la tribuna Parlamentului măsurile guvernamentale privind guvernanța corporativă: „Vă mințiți și mințiți românii când spuneți că faceți reforme”.
La microfon a fost și senatoarea și prim-vicepreședinta PNL Nicoleta Pauliuc, susținând necesitatea reformei companiilor de stat: „Antireformiștii din opoziție pot țipa, dar nu o pot opri”.
„Ei vorbesc de profesioniști, dar fug de criteriile de performanță ca dracu de tămâie”, a adăugat Pauliuc.
Mircia Chelaru, de la AUR, a declarat că se va adresa în special românilor: „Azi trebuia să fim la Țebea, la mormântul lui Avram Iancu”:
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a vorbit în fața Parlamentului:
Ilie Bolojan a revenit la tribuna Parlamentului pentru a discuta despre a doua moțiune de cenzură a opoziției:
Parlamentul a trecut rapid la următoarea moțiune de cenzură depusă de AUR, POT și SOS România, cea privind guvernanța corporativă.
Textul moțiunii, disponibil mai jos, este citit acum în plen de către deputatul AUR Cosmin Corendea.
Prima moțiune de cenzură, inițiată de 125 de parlamentari ai opoziției, a fost respinsă oficial. Au fost prezenți 392 de parlamentari, cu 109 voturi exprimate: 108 pentru și 1 împotrivă.
Odată respinsă moțiunea de cenzură, reforma din Sănătate, pentru care Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea, este considerată adoptată de Parlament. Aceasta mai poate fi contestată la CCR înainte de promulgarea de către președintele Nicușor Dan.
Prima moțiune de cenzură dezbătută astăzi, cea referitoare la măsurile din Sănătate, a fost respinsă, conform surselor HotNews. Au fost 108 voturi pentru și 1 împotrivă. Pentru depunerea moțiunii au fost necesare 116 semnături, ceea ce înseamnă că opoziția nu a reușit să mobilizeze nici măcar numărul semnatarilor la vot.
Pentru a fi adoptată, moțiunea trebuia să obțină cel puțin 233 de voturi din partea parlamentarilor.
Urmează dezbaterea și votul pentru următoarele trei moțiuni de cenzură:
Câteva zeci de persoane continuă să protesteze în fața Parlamentului, la intrarea de lângă Parcul Izvor. Protestatarii au declarat, în prima parte a zilei, pentru HotNews, că sunt acolo în semn de susținere pentru parlamentarii opoziției.
Votul asupra primei moțiuni de cenzură s-a încheiat. Urmează numărarea voturilor.
În timpul votului pentru prima moțiune de cenzură, parlamentarii POT, inițiatori ai moțiunilor, se aflau pe holurile Parlamentului, iar președinta partidului, Anamaria Gavrilă, transmitea live pe Facebook. Aceștia și-au exprimat nemulțumirea față de faptul că nu a fost verificat cvorumul înainte de începerea votului: „Asistăm la un abuz”.
Parlamentarii POT nu au participat, așadar, la votul pentru moțiunea de cenzură pe care au semnat-o.
În timp ce parlamentarii erau apelați nominal pentru a-și exprima votul asupra moțiunii, premierul Ilie Bolojan își saluta colegii de partid, iar unii dintre ei îi solicitau o fotografie.
Deși inițial au intenționat să boicoteze ședința pentru a nu asigura cvorumul, parlamentarii AUR au decis în cele din urmă să participe la votul pentru prima moțiune.
Votul se desfășoară în prezent. După apelul nominal al tuturor parlamentarilor, voturile vor fi numărate și rezultatul va fi anunțat. Ulterior, procedura va fi reluată succesiv, incluzând dezbateri, discursuri și vot, pentru următoarele trei moțiuni de cenzură.
Parlamentarii AUR și SOS România au decis să intre în sală. Lidera POT, Anamaria Gavrilă, i-a criticat pentru decizia luată: „Nu intrați în sală, că faceți cvorum”.
„Așa ni s-a spus”, a răspuns o deputată.
Pe hol au rămas doar parlamentarii POT.
Parlamentarii puterii sunt prezenți, dar nu votează. Opoziția a generat tensiuni în plen. În timpul apelului nominal, o parte a opoziției se afla în sală. La strigarea numelui unui parlamentar din opoziție, oamenii au început să strige.
Votul pentru o singură moțiune de cenzură durează, în mod obișnuit, zeci de minute, deoarece trebuie respectați următorii pași:
Președintele de ședință, Mircea Abrudean, a anunțat începerea procedurilor de vot pentru prima moțiune de cenzură, moment în care Mihai Enache, de la AUR, a intervenit:
„Articolul 52, alineatul 2, din regulament: înainte de vot să verificăm existența cvorumului prin apel nominal pentru prezență. Înainte de vot sunteți obligat să faceți un apel nominal pentru a verifica prezența fizică în sală și existența cvorumului”, a declarat el.
Abrudean a continuat ulterior cu procedura de vot. Mihai Enache a intervenit din nou și a citit din regulament, menționând necesitatea asigurării cvorumului: „Este destul de clar că înainte de a începe apelul pentru vot sunteți obligat să faceți un apel pentru verificarea cvorumului”.
Sursa https://www.hotnews.ro