Kim Kardashian dă vina pe ChatGPT pentru examenele pe care le-a picat la Drept

Kim Kardashian a fost întrebată despre folosirea inteligenței artificiale într-un interviu, iar vedeta emisiunilor de tip reality show a dat vina pe ChatGPT pentru că i-a dat răspunsuri greșite în timp ce învăța pentru examenele…

 

Kim Kardashian a fost întrebată despre folosirea inteligenței artificiale într-un interviu, iar vedeta emisiunilor de tip reality show a dat vina pe ChatGPT pentru că i-a dat răspunsuri greșite în timp ce învăța pentru examenele care să îi permită să practice Dreptul, relatează Gizmodo.

Kardashian urmărește o carieră juridică din 2019 printr-o rută alternativă disponibilă în statul american California persoanelor care nu au absolvit o facultate de drept. Programul le permite persoanelor să devină avocaţi fără să urmeze neapărat o facultate de drept acreditată de American Bar Association, printr-un program de „ucenicie” sub supravegherea unui avocat sau judecător.

Vedeta și actrița americană a susținut ceea ce se numește „baby bar”, prima treaptă a examenului pentru barou, în 2021, și-a obținut diploma de drept în mai și a susținut examenul de barou în iulie, deși încă așteaptă rezultatele, potrivit Entertainment Weekly.

Ea a vorbit despre modul în care folosește ChatGPT într-un interviu publicat de Vanity Fair pe YouTube – parte dintr-o serie în care celebritățile răspund la întrebări în timp ce sunt legate la un detector de minciuni. Teyana Taylor, protagonista filmului recent One Battle After Another, i-a pus lui Kardashian întrebări precum dacă vede AI ca un prieten.

„Nu. Îl folosesc pentru sfaturi juridice”, a răspuns ea. „Așa că atunci când am nevoie să știu răspunsul la o întrebare, fac o poză, o scot rapid și o încarc acolo”, a explicat aceasta.

Taylor a întrebat în glumă dacă trișează, iar Kardashian a clarificat că e doar pentru a învăța pentru teste, dar că ChatGPT îi dă adesea răspunsuri greșite. „M-a făcut să pic teste tot timpul. Și atunci mă enervez și țip la el și zic, «Mi-ai făcut să pic, de ce ai făcut asta?»”.


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare