Pentru consolidarea relațiilor de muncă și asigurarea respectării drepturilor salariaților, până la data de 31 decembrie 2026, Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani continuă Campania Națională de informare pentru promovarea negocierilor colective la nivelul angajatorilor din sectorul privat și din sectorul public.
În acest context, reiterăm faptul că negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităţilor care au cel puţin 10 angajaţi/lucrători, iar iniţiativa negocierii colective aparţine oricăruia dintre partenerii sociali (art. 97, alin. 1 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, cu modificările și completările ulterioare).
Contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator/organizaţia patronală, pe de o parte, şi angajaţi/lucrători reprezentaţi prin organizaţii sindicale, sau reprezentanţii aleşi ai angajaţilor/lucrătorilor, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea, precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă (art. 1, pct. 17 din Legea nr. 367/2002 privind dialogul social, cu modificările și completările ulterioare).
Prin încheierea contractului colectiv de muncă se urmăreşte promovarea şi apărarea intereselor părţilor, prevenirea sau limitarea conflictelor colective de muncă şi asigurarea păcii sociale. Astfel, la negocierea clauzelor şi la încheierea contractelor colective de muncă părţile sunt egale şi libere.
Atunci când negocierile între angajatori și reprezentanții salariaților sunt finalizate, contractul colectiv de muncă este semnat de ambele părți, stabilind condițiile de muncă, salariile și drepturile fundamentale ale angajaților într-o unitate.
Contractul colectiv de muncă se încheie pe o perioadă determinată care nu poate fi mai mică de 12 luni şi mai mare de 24 de luni, cu excepţia situaţiei în care contractul colectiv de muncă se încheie pe durata realizării unei lucrări determinate.
Totodată, menționăm că părţile pot hotărî prelungirea aplicării contractului colectiv de muncă, în condiţiile stabilite de lege, o singură dată, cu cel mult 12 luni, prin încheierea unui act adițional, a transmis ITM Botoșani.
În situația în care într-o unitate nu există un contract colectiv de muncă, angajatorul sau orice altă parte îndreptăţită să participe la negocierea colectivă, poate iniţia negocierea contractului colectiv de muncă în orice moment.
Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate și actele adiționale la acesta se încheie în formă scrisă și se înregistrează la inspectoratul teritorial de muncă din raza unde își are sediul angajatorul.
Continuarea desfășurării Campaniei privind promovarea negocierilor colective la nivelul angajatorilor din sectorul privat și din sectorul public reflectă implicarea activă a Inspecției Muncii și a inspectoratelor teritoriale de muncă de a asigura implementarea corectă a prevederilor legale și de a proteja drepturile salariaților/lucrătorilor.
Pentru a veni în sprijinul angajatorilor din sectorul public, precum și din sectorul privat, în vederea promovării negocierii colective, ITM Botoșani pune la dispoziția acestora fișe suport (Fișă privind beneficiile asocierii în patronate; Fișă privind beneficiile asocierii în sindicate; Fișă privind informarea și consultarea angajaților; Fișă privind alegerea reprezentanților angajaților; Fișă
Model regulament de alegere a reprezentanților angajaților/lucrătorilor; Fișă privind beneficiile negocierii colective, obiectul negocierii colective și tipuri de clauze; Fișă privind procedura de negociere colectivă a acordurilor colective, încheierea, înregistrarea, aplicarea, modificarea, prelungirea și încetarea acordurilor colective; Fișă privind participarea la conflictul colectiv de muncă și la grevă; Fișă privind consolidările aduse legislației privind achizițiile publice) care pot fi consultate atât pe site-ul instituției, cât și pe pagina oficială de Facebook.
Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani reiterează disponibilitatea permanentă de a acorda sprijin și îndrumare angajatorilor în toate aspectele ce vizează negocierea colectivă. În acest sens, instituția are desemnat un inspector de muncă responsabil de acest domeniu, care oferă asistență de specialitate, clarificări și consiliere ori de câte ori este necesar, în vederea desfășurării corecte și eficiente a procesului de negociere colectivă, cu respectarea prevederilor legale și a principiilor dialogului social.