Doi soți din Botoșani trăiesc în condiții greu de imaginat. Totul s-a schimbat în viața lor după ce capul familiei, a fost bătut atat de tare încât a fost imobilizat la pat, lucru care îl împiedică să mai muncească.
Preoteasa Ana Maria Macuc a cerut ajutor, prin intermediul rețelelor de socializare, pentru doi soți din satul Tocileni, care trăiesc în frig și în întuneric.
Destinul a fost atât de crunt cu ei, încât nu mai îndrăznesc să spere la mai bine. Tot chinul familiei a început încă de când el mergea cu oile la păscut, pentru a mai aduce bani în casă, moment în care a fost bătut atât de tare încât a fost imobilizat la pat.
„Acest om în vârstă, după ce a fost bătut groaznic pe imaș, a suferit mai multe intervenții chirurgicale ( i-a fost scoasă splina, jumătate din ficat și i-au găsit și stomacul perforat), a stat 60 de zile internat în spital și în mai puțin de 3 luni de zile a slăbit 42 de kg”, povestește preoteasa Ana Maria Macuc.
Oricine se poate implica și ajuta acești oameni greu încercați de soartă, întrucât duc lipsă de mai multe lucruri esențiale iar cei care doresc pot contribui astfel:
Până să fie bătut, își câștiga singur pâinea păscând oile altora sau lucrând în agricultură, dar de atunci nu mai poate munci, iar singurul său venit este de 519 lei/ lună ( ajutorul social), iar medicamentele lunare costă în jur de 500 lei.
Sergiu Bălășcău
Jan 12, 2025
Tragedie în judeţul Botoşani: Accident mortal produs de un tânăr de 18 ani
Redacția Botoșăneanul
Jan 12, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 12, 2025
Șofer amendat cu 2.000 de lei de un echipaj de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Jan 12, 2025
Șeful județului cu căciulă de miel: Vă spun ceva care nu vă place – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Jan 12, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile