Acasă > Stiri Botosani > Păcănele interzise la Suceava, se ajunge în instanță pentru retragerea Hotărârii

Păcănele interzise la Suceava, se ajunge în instanță pentru retragerea Hotărârii

Păcănele interzise la Suceava, se ajunge în instanță pentru retragerea Hotărârii

Operatorul Max Bet SRL a cerut revocarea hotărârii prin care Suceava a interzis jocurile de noroc și susține că măsura îi produce pierderi majore, înaintea ședinței Consiliului Local din 28 august.

 

Plângere înainte de ședință

 

Interzicerea jocurilor de noroc în municipiul Suceava a intrat într-o nouă etapă administrativă după ce operatorul Max Bet SRL a depus o plângere prealabilă prin care cere revocarea Hotărârii nr. 183 din 30 iunie 2026. Documentul vizează decizia prin care activitatea de profil a fost oprită la nivel local, iar cazul urmează să ajungă pe masa deliberativului sucevean la ședința ordinară programată pe 28 august.

 

Compania susține că măsura adoptată de Consiliul Local Suceava este nelegală și că îi afectează direct activitatea economică. În argumentația transmisă autorităților locale sunt invocate art. 49 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, principiul proporționalității din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și mai multe prevederi constituționale referitoare la egalitatea în drepturi și accesul liber la o activitate economică.

 

Max Bet SRL mai arată că hotărârea locală a fost adoptată în baza OUG 7/2026 și spune că a ridicat inclusiv o excepție de neconstituționalitate privind unele prevederi din actul normativ. În același timp, firma contestă ideea că administrația locală ar avea competența de a restrânge prin hotărâre proprie exercitarea unei activități autorizate la nivel național, susținând că o asemenea limitare nu reiese din Codul administrativ.

 

Ce pierderi invocă firma

 

În plângerea prealabilă sunt prezentate și argumente financiare. Societatea afirmă că în 2025 a achitat contribuții și taxe totale de aproape 2,1 milioane de lei și că investițiile făcute în municipiul Suceava pentru deschiderea punctului de lucru depășesc 1,62 milioane de lei. În plus, operatorul susține că aplicarea hotărârii locale i-ar produce prejudicii majore prin blocarea activității pentru care deține deja licență valabilă.

 

Compania afirmă și că o eventuală încetare forțată a contractului pentru spațiul folosit ar putea aduce costuri suplimentare importante. Potrivit documentului, denunțarea anticipată a acelui contract ar putea obliga firma la plata unei sume de aproximativ 430.000 de euro către proprietarul spațiului, situație pe care o invocă drept consecință directă a aplicării hotărârii locale.

 

Max Bet precizează că operează în baza unei licențe emise de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc la 1 august 2019, valabilă pentru zece ani pe teritoriul României. Plângerea a fost formulată prin avocatul Ioana-Monica Gelepu la 29 iulie 2026, a fost înregistrată la Primăria Suceava la începutul lunii august și a intrat pe ordinea de zi a ședinței din 28 august, când administrația locală va trebui să decidă dacă își menține sau nu poziția.