Regimul iranian e într-o criză profundă de legitimitate și are de ales între a continua în direcția autoritarismului, care mai devreme sau mai târziu va atrage o intervenție militară externă, sau a se îndrepta spre o tranziție pașnică a puterii către o situație relativ incertă, în care există un număr de posibili succesori, spune într-un interviu pentru publicul HotNews Raul Pintilie, cercetător al conflictelor din Orientul Mijlociu.
Pentru mare parte din populația de aproximativ 90 de milioane de oameni a Iranului, „narațiunea republicii islamice nu mai funcționează”. „Aceasta nu își dorește să trăiască pentru tot restul vieții sub autoritarianismul unor indivizi care prioritizează ideologia în detrimentul bunăstării populației”, spune Raul Pintilie în interviul pentru publicul HotNews.
El a vorbit și despre protestele reprimate „cu o violență nemaivăzută, care au accentuat ruptura dintre stat și societate”
Pintilie a observat însă că urmările unei eventuale înlăturări a regimului de la Teheran depind de modul în care aceasta se produce și cine sunt actorii principali.
A subliniat că „simpla eliminare a liderilor printr-o intervenție militară americană și/sau israeliană ar produce un haos fără precedent și ar lăsa o țară cu peste 90 de milioane de oameni, cu resurse naturale imense, cu o poziție geografică deosebit de importantă, și cu o diversitate semnificativă, complet neguvernată”.
Cercetătorul a mai spus că regimul se află în fața unei alegeri istorice și că „este foarte posibil ca, în momentul de față, să ne aflăm în punctul în care actualul sistem este atât de detestat de populație încât aceasta nu va mai accepta reforme, ci va cere o schimbare fundamentală”.
Opoziția din stradă, a mai avertizat el, are însă o mare problemă – lipsa de organizare.
„Faptul că Reza Pahlavi (fiul ultimului șah, momentan în exil) un individ complet deconectat de nevoile populației iraniene, este atât de vehiculat drept posibil lider al Iranului este un simptom al lipsei unui proiect politic articulat din interior”, a spus Pintilie.
HotNews: Aș porni de la proteste, pentru a întreba cum le-ați caracteriza, inclusiv, poate, în comparație cu cele din 2022 – a fost ceva diferit, în amploare, în răspunsul violent al regimului? Ce își doresc oamenii? Plecarea lui Khamenei? A întregului regim? A Corpului Gardienilor Revoluției (IRGC) și a corupției? Și mai ales ce și-ar dori în loc?
Raul Pintilie: Există câteva elemente care diferențiază această rundă de proteste de cele precedente. În primul rând, comparativ cu cele din 2022, factorul declanșator de această dată a fost de natură economică, devalorizarea rapidă a monedei naționale, inflația, și scăderea considerabilă a nivelului de trai.
În 2022, protestele au fost provocate de cerințe sociale și politice, organizate în jurul drepturilor femeilor și a controlului exercitat de autoritățile statului asupra vieților acestora. Desigur, și protestele de acum au venit pe fondul unor profunde nemulțumiri cu privire la situația din Iran în general, printre care drepturile omului, criza apei potabile din Teheran și poluarea masivă, dar nu au fost neapărat factori declanșatori.
Elementul economic a distrus vieți afectând în special clasele de jos, dar și cele de mijloc ale comercianților, și a erodat încrederea populației în capacitatea statului de a le oferi condiții decente de trai.
În al doilea rând, presiunea pusă asupra statului de această dată a fost mult mai mare odată ce clasa negustorilor (Bazaari) s-a alăturat demonstrațiilor. Aceasta are un rol istoric, politic, social, și economic în Iran, însăși revoluția islamică fiind construită în jurul unei relații de colaborare între establishment-ul clerical și negustorii din bazar care a oferit noului regim legitimitate în societate și resurse financiare.
În al treilea rând, din punct de vedere geografic, ultima rundă de proteste a început la periferie, în provinciile din vestul Iranului și s-au răspândit apoi cu o viteză copleșitoare în marile orașe și în capitala Teheran.
Mișcările de stradă au debutat în zone strategice precum cele din apropierea graniței cu Irakul unde este amplasată infrastructură militară de importanță deosebită pentru regim.
Nu în ultimul rând, răspunsul brutal al regimului este fără precedent. Peste 5.000 de oameni au fost uciși, conform estimărilor Human Rights Activists News Agency (HRANA), care a declarat că investighează încă peste 9.000 de decese.
Regimul este într-o criză profundă de legitimitate în rândul populației, iar violența nemaivăzută nu face decât să accentueze această ruptură dintre stat și societate.
Opiniile oamenilor sunt extrem de diverse, de la continuarea regimului și susținerea Ayatollahului Ali Khamenei, la reîntoarcerea la monarhie și chiar instaurarea la putere a lui Reza Pahlavi, fiul ultimului șah, momentan în exil în Statele Unite.
Nu există la momentul actual o unitate națională referitoare la un proiect de viitor pentru Iran.
Există, desigur, o serie de nemulțumiri comune, precum situația economică, corupția, ineficiența instituțiilor și așa mai departe, însă deocamdată lipsește o viziune acceptată la scară largă despre cum ar trebui să arate Iranul într-o posibilă eră post-Khamenei.
– Știm că problemele economice în Iran sunt mari, că regimul a fost deja zguduit de mai multe runde de proteste în ultimii ani. Dar cât de slăbit este regimul acum? Inclusiv din punct de vedere al susținerii populare.
– Regimul de la Teheran este acum probabil în cea mai slăbită formă de la instaurarea sa în 1979.
Conform unor estimări, circa 80% din populație consideră sistemul ca fiind ilegitim, iar dintre cei 20% este incert câți ar fi dispuși să-și dea viața pentru ca Ali Khamenei să rămână la putere.
Mai mult decât atât, războiul cu Israelul, în care au intervenit și SUA, de anul trecut a distrus un pilon foarte important pentru supraviețuirea și legitimitatea regimului: cel al securității.
În momentul de față, mesajul pe care acesta îl transmite populației este că este incapabil să furnizeze securitate, o economie funcțională care să ofere un nivel decent de trai, soluții pentru poluarea care a dus la moartea prematură a zeci de mii de oameni într-un singur an, sau pentru criza de apă potabilă cu care se confruntă capitala.
În aceste condiții, putem spune că legitimitatea regimului este grav afectată.
Totodată, populația Iranului este una foarte tânără care are puține sau chiar nicio amintire referitoare la revoluția islamică altele decât cele transmise prin poveștile părinților sau bunicilor.
Pentru această populație, narațiunea republicii islamice nu mai funcționează, iar aceasta nu își dorește să trăiască pentru tot restul vieții ei sub autoritarianismul unor indivizi care prioritizează ideologia în detrimentul bunăstării populației.
Violența cu care s-a manifestat în timpul ultimelor proteste nu va putea fi utilizată la infinit și nici nu va putea să substituie buna guvernare a țării. Demonstrații anti-regim vor mai exista, iar în forma actuală regimul de la Teheran nu va supraviețui pentru mult timp.
– Cât de dornici ar fi iranienii de pe stradă ca Trump să fi intervenit cu lovituri militare în sprijinul lor?
– Cu siguranță o parte dintre protestatari și-ar fi dorit să vadă o intervenție militară americană care să ducă la înlăturarea prin forță a regimului.
Am văzut oameni extrem de dezamăgiți când au realizat că spusele lui Donald Trump („help is on the way”) nu s-au materializat și unii chiar l-au acuzat că este responsabil de moartea protestatarilor uciși de forțele de securitate iraniene pentru că aceștia au ieșit în stradă la îndemnul său, convinși că SUA îi vor sprijini, un îndemn, în opinia mea iresponsabil, repetat, de asemenea, și de Reza Pahlavi, în ciuda informațiilor care veneau din Iran și care indicau un număr uriaș de morți și un răspuns extrem de violent al regimului.
Conform rezultatelor unui sondaj din 2024, referitor la atitudinea iranienilor cu privire la relațiile externe ale statului, 67% dintre respondenți s-au declarat în favoarea normalizării relațiilor dintre Iran și SUA, în special cei din medii urbane.
Situația însă se schimbă fundamental atunci când vine vorba de Israel, același procent opunându-se normalizării relațiilor.
Dacă acest sondaj reflectă cu adevărat viziunile populației, atunci vorbim de peste 60 de milioane de iranieni cu o poziție pro-americană.
Însă populația iraniană nu este naivă, are o conștiință istorică dezvoltată, și înțelege foarte bine modul în care Occidentul, în general, și SUA, în particular, s-au poziționat referitor la Iran de-a lungul ultimelor decenii printr-o serie de acțiuni care rareori au avut în vedere interesele populației.
Astfel, nu cred că acei iranieni care așteptau intervenția lui Trump îl văd pe acesta prin lentilele unor promisiuni referitoare la democrație, ci mai degrabă ca un lider gata să sprijine efectiv, fizic, valul de proteste împotriva regimului dincolo de retorică lipsită de substanță.
– O lovitură militară americană nu a avut loc, încă, din diferite motive. Experții au avertizat că efectul asupra regimului ar fi fost incert. Și s-au exprimat inclusiv îngrijorări privind alternativele mai radicale ce ar putea apărea în cazul în care liderul suprem Ali Khamenei ar fi răsturnat. De ce este regimul atât de greu de înlăturat și de fapt ce ar însemna înlăturarea regimului, în opinia ta?
– Regimul de la Teheran și-a consolidat puterea de-a lungul timpului printr-o serie de acțiuni pe plan extern și intern care i-au asigurat, cel puțin până acum, supraviețuirea și i-au dezvoltat reziliența.
Pe de-o parte, Iranul a sprijinit în ultimele decenii o serie de actori non-statali în regiune, precum Hezbollah, Hamas, Jihadul Islamic Palestinian, și Ansar Allah în Yemen, care au reprezentat o primă linie de descurajare împotriva unor atacuri militare occidentale sau israeliene.
Mai mult decât atât, regimul de la Tehran s-a poziționat drept susținătorul suprem al cauzei palestiniene pe care a instrumentalizat-o pentru a decredibiliza la nivel regional statele vecine, caracterizându-le drept corupte și subordonate intereselor americane.
Pe de altă parte, pe plan intern, regimul a demarat un proces de militarizare internă, în special după alegerea lui Mahmoud Ahmadinejad drept președinte în 2005 și 2009, în ultimul caz printr-un proces electoral considerat de o bună parte din populație drept fraudulos, în care rolul Corpului Gardienilor Revoluției (CGR) în politica internă a crescut exponențial, iar instituțiile birocratice au fost populate cu angajați proveniți din rândul organizației, loiali regimului.
CGR a început să joace un rol extrem de important și în economia țării, organizația fiind implicată în proiecte în diferite domenii precum infrastructură, energie, și agricultură.
De asemenea, orice mișcare de protest a fost catalogată drept amenințare la adresa securității naționale și tratată ca atare.
Nu în ultimul rând, resursele naturale deținute de Iran au determinat puterile occidentale să se abțină de la o intervenție militară.
Iranul este a treia țară la nivel global când vine vorba de resurse de petrol, iar poziționarea sa geografică îi oferă posibilitatea de a perturba sau chiar întrerupe traficul maritim prin Strâmtoarea Ormuz, tranzitată zilnic de aproximativ 20-30% din consumul global de petrol.
Sursa https://www.hotnews.ro
