Centrele de date dedicate inteligenței artificiale (AI) ar putea consuma până în 2030 o cantitate de apă echivalentă cu necesarul a 1,3 miliarde de oameni. Avertismentul vine dintr-un nou raport al Institutului pentru Apă, Mediu și Sănătate al Universității Națiunilor Unite, citat de futurism.com.
Raportul, publicat săptămâna trecută, subliniază că impactul ecologic al dezvoltării infrastructurii și antrenării sistemelor AI este „evaluat sistematic în mod eronat”.
Cercetătorii explică faptul că analizele anterioare s-au concentrat preponderent pe emisiile de carbon generate de antrenarea modelelor lingvistice de mari dimensiuni, ignorând amprenta semnificativă asupra consumului de apă și utilizării terenurilor.
Documentul indică faptul că aceste costuri inițiale de antrenare sunt depășite de costurile de inferență, adică cele asociate rulării modelelor pentru a răspunde solicitărilor utilizatorilor. Acestea din urmă reprezintă între 80% și 90% din consumul total de energie al inteligenței artificiale.
Amprenta hidrică este generată de răcirea și alimentarea cu energie a centrelor de date, în timp ce amprenta asupra terenurilor rezultă din infrastructura energetică și lanțurile de aprovizionare necesare construirii și operării acestora.
Raportul estimează că, incluzând aceste costuri de inferență, centrele de date AI vor consuma până în 2030 aproximativ 945 de terawați-oră de electricitate. Această cantitate este de trei ori mai mare decât consumul combinat de energie electrică al Pakistanului, Bangladeshului și Nigeriei.
Sursa https://www.hotnews.ro