În județul Botoșani, realitatea din spatele gratiilor capătă uneori valențe neașteptate. Chiar dacă pare greu de imaginat, iubirea nu ține cont de ziduri sau de sentințe, iar dovada vine dintr-o situație cu totul inedită: căsătorii oficiate pentru persoane private de libertate.
Mai mulți deținuți din cadrul Penitenciarului Botoșani și-au unit destinele cu femei aflate în libertate. Legea permite acest lucru chiar dacă mirele ispășește o pedeapsă, oferind astfel șansa unei vieți de familie inclusiv în condiții speciale.
Fenomenul nu este unul izolat, iar cifrele confirmă acest lucru. În 2025, mai multe astfel de căsătorii au fost deja oficiate, semn că dorința de stabilitate și sprijin emoțional este puternică, indiferent de circumstanțe.
Viorela Dieaciuc, șeful Serviciului de Stare Civilă din cadrul Primăriei
„Primim și solicitări din partea persoanelor încarcerate la nivelul Penitenciarului Botoșani, am înregistrat în acest sens șase căsătorii în anul 2025 și le-am și oficiat aici, la sediul Oficiului de Stare Civilă. Momentan, programul nou implementat care prezintă o nouă digitalizare nu permite să ne deplasăm la Penitenciarul Botoșani”,
Există o serie de reglementări legislative care stabilesc clar pașii de urmat. În baza privind executarea măsurilor privative de libertate în mediul penitenciar, persoanele private de libertate au dreptul de a încheia căsătoria atât cu persoane civile, cât și cu o altă persoană aflată în aceeași situație.
Pentru ducerea la îndeplinire a acestui drept, în baza unei cereri formulate și aprobate de către directorul unității de detenție, acestea beneficiază de consiliere socială pentru obținerea documentelor necesare și sunt îndrumate inclusiv cu privire la pașii ce trebuie urmați de partenerul aflat în libertate/ în executarea pedepsei privative de libertate.
Totodată, efectuează analizele medicale necesare pentru certificatul prenupțial, costurile fiind suportate de către solicitant.
După finalizarea demersurilor, se stabilește, împreună cu Serviciul de Stare civilă Botoșani, data depunerii documentelor și a oficierii căsătoriei, persoana fiind escortată la oficiul de stare civilă, unde pot participa până la 10 persoane. După încheierea căsătoriei, persoana privată de libertate poate beneficia de o vizită intimă cu durata de 48 de ore. De asemenea, în situația încheierii căsătoriei între două persoane aflate în detenție, se asigură prezența acestora în aceeași unitate.
Dincolo de aspectul juridic, aceste căsătorii au un rol profund uman. Ele reprezintă o punte între viața din detenție și cea din afara ei, oferind sprijin emoțional și o perspectivă diferită asupra viitorului.
cms. șef. Daniel Pînzariu, director Penitenciarul Botoșani
„Căsătoria reprezintă pentru persoanele private de libertate un factor esențial de stabilitate emoțională și socială, familia constituind un veritabil vector al schimbării și o ancoră în realitatea actuală. Prin menținerea și consolidarea relațiilor familiale, se creează premisele dezvoltării unor perspective reale de reintegrare socială. În același timp, demersurile instituționale urmăresc crearea unui mediu cât mai apropiat de cel din societate, în care restrângerea drepturilor să se limiteze, pe cât posibil, la privarea de libertate”,
În acest sens, Penitenciarul Botoșani sprijină activ aceste inițiative. În anul 2025 au fost înregistrate 6 căsătorii, iar în anul curent un caz, ceea ce arată că fenomenul continuă și că astfel de povești devin, încet, parte din realitatea cotidiană a sistemului penitenciar.
Această situație scoate în evidență un aspect mai puțin cunoscut al vieții din detenție: chiar și în cele mai restrictive condiții, oamenii caută echilibru, apropiere și speranță.