Într-un răspuns la o adresă înaintată de Botoșăneanul către Compania Națională de Investiții (CNI) se specifică faptul că au fost „temporizate” lucrările și la ambulatoriul de specialitate al Spitalului Județean. Policlinica, pe înțelesul tuturor, a cărei clădire se construiește de la zero. chiar în curte la ”Mavromati”.
Neoficial, lucrările nu pot fi continuate în ritmul actual deoarece CNI nu mai are puterea financiară să le susțină. Drept urmare, în limbajul adaptat vremurilor de austeritate, CNI transmite că nu „este tăiată finanțarea”, ci doar diminuat ritmul operațiunilor.
Consiliul Județean Botoșani este afectat direct cu trei investiții deja puse în stand-by și o a patra care probabil va urma aceeași direcție.
Adică: Muzeul Județean, Școala Specială Sfântul Stelian, Secția de Oncologie a Spitalului Județean Mavromati și - iată încă o lovitură - Ambulatoriul de Specialitate.
Ultima dintre investiții ar avea oficial un grad de realizare al lucrărilor în actele CNI de doar 15%. În realitate, procentul este mult mai avansat, iar furnicarul de pe șantier indică o sporire a acestuia, semn că firma constructoare are capacitatea de a lucra, însă invers probabil că nu va exista și posibilitatea de a fi plătită, pentru îndeplinirea obligației contractuale. Procentul de 15% este explicat prin faptul că asta indică cele mai recente rapoarte de lucrări transmise de diriginții de șantier către CNI.
Dar, să le luăm pe rând.
Celebra CNI în care se pun 1.100 de speranțe din toată țara se află în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA). Și, practic își susține toate cele 1.100 de contracte încheiate deja, din bugetul asigurat de minister.
Un buget, sub forma unor credite de angajament, care anul acesta a fost diminuat cu 250 de milioane de lei sau echivalentul a 50 de milioane de euro.
Acești bani ar fi trebuit să fie folosiți pentru a fi plătiți constructorii care lucrează pe diverse șantiere din țară, inclusiv de la Botoșani, la muzeu sau școala specială.
Toate aceste investiții au fost accesate prin Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social (PNCIPS) derulat de CNI.
Imposibilitatea financiară de susținere a acestor proiecte a avut drept rezultat o prioritizare a investițiilor din toată țara. Și o „temporizare” a acestora, în sensul în care lucrările se desfășoară mai lent. Sau deloc.
Licitația este în continuare validă, constructorii au în continuare contracte valabile și pot lucra din banii proprii, dacă au această posibilitate. Însă CNI la acest moment nu poate onora facturile pentru lucrările realizate.
Pentru a mai diminua din impactul care se resimte în teritoriu, conducerea CNI a formulat solicitări pentru suplimentarea creditelor bugetare, către Ministerul Dezvoltării. Una pe 24 aprilie, o alta pe 2 septembrie anul acesta.
„Vă facem cunoscut că la această dată, cuantumul creditelor bugetare disponibile este insuficient pentru a asigura finanțarea lucrărilor la toate obiectivele de investiții aflate în derulare conform graficelor de execuție, anexă la contract, pe anul 2025. Această situație se datorează unor motive neimputabile Companiei Naționale de Investiții”, a transmis pentru Botoșăneanul, Adrian Moiceanu, din cadrul compartimentului Strategie și Comunicare al CNI.
La Secția de Oncologie, lucrurile sunt cumva clare și posibil neimputabile neapărat companiei naționale, ci altor organisme ale statului care nu au verificat activitatea firmei care a intrat în insolvență, înainte de a acumula datoriile uriașe de peste 40 de milioane de lei.
Compania botoșăneană ABC Con Internațional care a intrat în insolvenţă printr-o decizie a Tribunalului Botoșani la data de 8 aprilie 2025.
În cererea de insolvenţă depusă de companie, se menţiona că la data de 28 februarie 2025 datoriile totale se ridicau la aproximativ 40 de milioane de lei.
Iar firma nu și-a mai putut onora datoriile către bănci, furnizori sau bugetul de stat. ABC Con Internațional în calitate de lider de asociere a câștigat contractul de reabilitare și modernizare a Secției de Oncologie a Spitalului Județean Mavromati. După intrarea în insolvență lucrările au fost abandonate.
Au rămas alte trei contracte unde este nevoie de celebra „temporizare” de ritm, până când CNI va dispune iar de buget pentru onorarea facturilor.
Adică:
Reabilitarea, restaurarea si valorificarea durabila a Muzeului Judetean Botosani, valoarea contractului fiind de 29.842.816,80 lei.
Stadiul fizic 76%
Antreprenor: MBX Business Struct S. R. L. Etemldav Portrad S. R. L. & STRUCT-EL Proiect S.R.L
Valoare plătită: 22.369.086,44 lei
Ambulatoriu de specialitate si spitalizare de zi din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Mavromati, valoarea contractului fiind de 53.908.140,19 lei
Stadiul fizic – 15%
Antreprenor: Katar Conneg S.R.L.&Cubicon Invest S.R.L.&Stood Project S.R.L. &Consolo Grup Construct S.R.L
Valoare plătită 10.719.783,11 lei
Reabilitare și modernizare spații școlare la Școala Profesională Specială Sfântul Stelian, valoarea contractului fiind de 15.910.498,85 lei.
Stadiul fizic 10%
Antreprenor: Inside Construction S.R.L.&Ilea Building S.R.L.&Consulting Grup Expert S.R.L. Promenada Rooftop S.R.L.&Cartezian Proiect S.R.L
Valoare plătită: 1.329.103,55 lei
Valeriu Iftime: Un stadion e obligatoriu pentru un oraș care vrea să crească
