Acțiunea a fost organizată în cadrul Proiectului „Start în Educație – Ghiozdănel cu viitor”, derulat de Fundația World Vision România, OMV Petrom, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ).
Preșcolarii de la Liceul Tehnologic Todireni au primit ghiozdănele echipate complet, produse de igienă și jucătorii. Beneficiază de acest sprijin 130 de copii de la această unitate de învățământ.
De asemenea, potrivit directorului liceului, Carmen Hemen, 60 de părinți au participat timp de trei zile la un curs de educație parentală.
Ghiozdănelele au fost împărțite marți, 11 noiembrie 2025, fiind prezenți șeful educației botoșănene Bogdan Suruciuc și inspectorul teritorial Loredana Ciobanu.
,,Ghiozdănel cu viitor” îi ajută pe copii să învețe, să-și exprime talentele și să înțeleagă lumea, pentru a fi mai bine pregătiți de intrarea la școală. Ne-am dorit să oferim nu doar ghiozdane și rechizite, ci mai ales șansa unui început plin de curaj și de încredere pentru viitorii elevi. Fiecare ghiozdan este un simbol al grijii și al responsabilității față de generația tânără. El poartă în sine promisiunea unei educații de calitate și convingerea că investiția în copii este cea mai sigură investiție în viitorul nostru comun.”, a transmis Bogdan Suruciuc.
Toate produsele din ghiozdan răspund nevoilor de dezvoltare ale copiilor preșcolari: rechizite, carte și caiet de lucru, materiale educative STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă și Matematică), jocuri pentru dezvoltarea motricității și produse sanitare.