Gafă de proporţii cu HI-Q la revelionul din stradă – VIDEO
Spectacolul din Piaţa Revoluţiei organizat de municipalitate a avut parte de un moment mai puţin aşteptat. Trupa HI-Q, care a concertat la cîteva minute după miezul nopţii şi-a făcut intrarea pe scenă strigînd „La mulţi ani Suceaaaavaaaaaaaaa!!!” Mihai Sturzu a luat microfonul şi a început să vorbească publicului chiar înainte de a urca pe scenă. Atunci el a pronunţat o dată „Suceava”, însă nu foarte puternic, iar mulţimea nu a prea reacţionat. Prezentatorul show-ului, noul director al Teatrului Vasilache Florin Aioniţoaie, l-a atenţionat pe acesta că se află la Botoşani. Solistul trupei HI-Q nu l-a băgat însă în seamă şi cînd a urcat pe scenă a strigat cît de tare a putut „La mulţi ani Suceaaaavaaaaaaaaa!!!” Miile de botoşăneni prezenţi la spectacol nu au rămas datori. Oamenii au început să fluiere şi să huiduie. Dîndu-şi într-un tîrziu seama de gafa făcută Mihai şi-a cerut iertare, a ţipat "Botoşaaaniiiii" cît l-au ţinut plămînii, însă a venit cu o scuză penibilă: ar fi concertat la Suceava (lucru adevărat) şi de acolo a făcut numai 12 minute pînă la Botoşani (lucru imposibil) astfel încît nu prea şi-a dat seama că a schimbat oraşul. Pentru a mai îmbuna publicul el a făcut cîteva glume, iar botoşănenii s-au mai destins, au cîntat şi au dansat pe vechile hituri ale formaţiei.
Credeți că, pentru protejarea animalelor, Primăria Botoșani ar trebui să renunțe la artificiile de revelion, așa cum au decis alte primării din România?