Acasă > Stiri Botosani > Final de mandat pentru miniștrii USR, Dominic Fritz: PSD încearcă să aibă toată puterea în stat fără să răspundă, transparent, în fața românilor 

Final de mandat pentru miniștrii USR, Dominic Fritz: PSD încearcă să aibă toată puterea în stat fără să răspundă, transparent, în fața românilor 

ministrii usr

Miniștrii USR Diana Buzoianu, Oana Țoiu, Radu Miruță și Irineu Darău, precum și secretarul general al Guvernului Dan Reșitnec și-au prezentat, alături de Dominic Fritz, președintele USR, principalele realizări ale

mandatului. Miniștrii USR au arătat că au curajul să se lupte cu sinecurile, cu rețelele de influență și de corupție create de PSD în ultimii zeci de ani. Miniștrii USR au livrat rezultate. Concrete, nu vorbe. Fapte, nu promisiuni goale.

 

„Ne-am ținut de cuvânt la guvernare și ne vom ține de cuvânt și în opoziție: USR este un partid pe care te poți baza. Atacul de ieri, din Parlament, al lui Sorin Grindeanu este dovada că reformele făcute de miniștrii USR au deranjat cu adevărat și că PSD are de gând să-și acopere propria incompetență și corupție atacându-i pe miniștrii performanți ai USR. Acesta este filmul pe care îl vom vedea în următoarele săptămâni și luni. Puține rezultate, multe atacuri”, a declarat președintele USR, Dominic Fritz.

 

Președintele USR a făcut referire și la primele decizii asumate de Guvernul PSD, prin care a fost crescut numărul de miniștri și de secretari de stat. La doar câteva ore de la învestirea în Parlament, românii trebuie deja să plătească mai mulți bani pentru ca PSD să-și satisfacă nevoia de control și de funcții cât mai multe.

 

USR s-a ținut de cuvânt la guvernare, s-a ținut de cuvânt și când a spus că nu va vota Guvernul PSD, se va ține de cuvânt în continuare.

 

„Un an și patru luni de proiecte și de investiții record. Pentru baraje,diguri și poldere, avem mai multe șantiere deschise în momentul de față decât în mulți ani de zile și de cinci ori mai mulți bani alocați pentru

investiții în aceste lucrări critice. Peste 1,3 miliarde de euro proiecte din PNRR finalizate și sute de mii de români care vor avea acces la servicii publice de calitate. Dar, a fost și un an și patru luni de scos gunoiul de sub preș, de pus lumină asupra zonelor de corupție, pentru că nu se pot livra rezultate cu instituții acaparate”,

a afirmat Diana Buzoianu.

 

„Am intrat la guvernare cu responsabilitate pentru banul public și pentru reducerea cheltuielilor. La MApN, am început reducerea cheltuielilor de la mine, după ce am văzut, cu surprindere, cheltuielile de la cabinetul ministrului. Am redus cheltuielile cu deplasările de 5,4 ori față de anul 2024. Am pornit și controale în MApN: 238 în 9 luni. După acestea, doar din stoparea neregulilor, s-a făcut o economie de 800

de milioane de lei. Am gestionat și bucata tehnică a contractelor prin SAFE, cel mai mare program de înzestrare și modernizare a Armai Române, iar la Transporturi, pe durata interimatului, am stopat majorarea

călătoriei cu metroul pe care o dorea PSD, am dat drumul în circulație la trenurile blocate în Gara Obor și am dat drumul proiectului Bala, ținut de PSD în sertare, am pornit selecțiile la Metrorex, CNAIR și CFR.

Cu cât ne atacă mai tare PSD cu atât recunoaște că am ridicat standardele”, a declarat Radu Miruță.

 

„În acest an și patru luni cu provocări majore, am avut patru direcții mari de lucru: securitatea; dezvoltarea economică și sprijinul în diplomație; legătura cu Diaspora, promovarea limbii române și reformarea

serviciilor consulare; vecinătatea și conectivitatea în regiune. Mai presus de toate a fost întărirea puterii diplomației românești. MAE a jucat un rol important și când România a reușit să obțină a doua cea mai

mare alocare financiară din UE prin SAFE. De asemenea, am întărit colaborarea cu Turcia și cu Bulgaria și am finalizat conceptul hub-ului de securitate maritimă la Marea Neagră”, a afirmat Oana Țoiu.

 

„În nouă luni de mandat, din care mai mult de jumătate cu atribuții limitate, am făcut progrese substanțiale în toate domeniile de care se ocupă MEDAT, progrese care nu trebuie reversate. De exemplu, pentru

antreprenori, una dintre misiunile principale ale ministerului, am pus pe roți trei programe fundamentale: Start Up Nation, SME Eco-Tech și Femeia antreprenor. Când USR a preluat MEDAT, toate acestea erau fie

blocate, fie neîncepute. De asemenea, dacă MEDAT nu s-ar fi mișcat, sub conducerea USR, foarte bine în toată această perioadă, industria de apărare a României ar fi fost îngropată iremediabil”, a arătat Irineu

Darău.

 

„În cele câteva luni de secretar general al guvernului interimar, am cerut transparență și performanță la RA-APPS, am redus privilegiile și cheltuielile de protocol fără explicații în acte și am vrut ca

patrimoniul statului să fie utilizat în interes public, nu al unor politicieni sau al unor partide de buzunar. Și nu în ultimul rând, am încheiat cu bine toate proiectele prin PNRR de la nivelul SGG”, a precizat Dan Reșitnec.

 

USR trece în Opoziție și, de acolo, va continua să lupte împotriva guvernării cutiilor de pantofi.

 

USR va fi „umbra” Guvernului PSD și va continua să vegheze asupra modului în care sunt cheltuiți banii publici. USR va monitoriza Guvernul

 

PSD pe cinci direcții: banii publici, legile cu dedicație, numirile, contractele și cine blochează reformele sau împarte sinecuri.

 

Îi chemăm pe oamenii onești, nemulțumiți de modul în care le-a fost și le este furat viitorul, să ni se alăture, să transforme frustrare în implicare. Și, împreună, vom construi o mare mișcare politică care să

câștige următoarele alegeri, peste tot prin țară.

 

(comunicat USR Botoșani)