Medaliată cu aur în cadrul Concursul Internațional George Enescu din 2024, violonista japonezo-americană Mayumi Kanagawa a revenit în București pe 23 august, pentru a deschide ediția din 2026 a competiției. În vârstă de 32 de ani, artista, care cântă pe un Stradivarius din 1725, a vorbit cu HotNews despre relația pe care o are cu vioara, despre influențele culturale care i-au marcat parcursul profesional sau muzica lui George Enescu.
Mayumi Kanagawa (32 de ani) este o profesionistă apreciată internațional pentru modul în care îmbină rigoarea tehnică cu o abordare profund personală a repertoriului.
Prezentă la București pe 23 august, ea a cântat în deschiderea Concursului Internațional George Enescu alături de pianistul ucrainean Roman Lopatynskyi, violoncelistul Yo Kitamura și Orchestra Națională Radio, sub bagheta lui Cristian Măcelaru, director muzical al Orchestrei Naționale a Franței și al Cincinnati Symphony Orchestra și director artistic al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu.
Mayumi Kanagawa s-a format atât în Japonia, cât și în SUA, și s-a stabilit la Berlin. A concertat alături de numeroase orchestre importante, de la Orchestra Simfonică Metropolitană din Tokyo și Orchestra Filarmonicii din Kyoto, la Orchestra Națională a Belgiei sau Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Finlanda, dar este și o muziciană de cameră activă.
Artista cântă pe vioara „Wilhelmj” Antonio Stradivarius din 1725 și are un repertoriu care traversează secole și stiluri, de la Bach și Beethoven până la Enescu și compozitori contemporani.
Talentul și pasiunea pentru muzică au dus-o pe Mayumi Kanagawa nu doar pe marile scene internaționale, ci și către proiecte prin care muzica ajunge la copiii care nu au avut aceleași oportunități. În prezent, este ambasadoarea proiectului „Ribbon” al El Sistema Japan, program care oferă instrumente și educație muzicală copiilor aflați în sistemul de plasament.
– Ați studiat la New York, Los Angeles și Berlin. Ce ați luat din fiecare din fiecare loc și în ce fel v-au schimbat ca muzician? Simțiți o diferență între felul în care ați fost formată în Japonia și experiența occidentală?
– Mayumi Kanagawa: Sunt toate diferite, iar fiecare capitol pe care l-am trăit în ele a fost influențat de o combinație dată de vârsta mea, profesorii pe care i-am avut și orașul în sine. Contrastul dintre faptul că mergeam la o școală publică în New York și mă întorceam în fiecare zi într-o casă japoneză m-a influențat cu siguranță ca persoană și ca muzician. În Japonia nu intri niciodată în casă încălțat cu pantofii de afară. Îmi amintesc șocul pe care l-am avut când am mers pentru prima dată la casa unei prietene, după școală, și am văzut-o mergând pe covor în adidași! Cred că acest lucru m-a făcut mai flexibilă în anumite privințe și mai hotărâtă în altele.
– Cântați astăzi pe un Stradivarius din 1725. Ce relație aveți cu acest instrument? Cât de mult poate un instrument să schimbe sau să influențeze felul în care cântă un violonist?
– Cânt pe Stradivariusul „Wilhelmj”, împrumutat de la Sasakawa Music Foundation. A fost cu adevărat un moment important, la care nu mă așteptam să ajung: să cânt pe un Stradivarius pentru o anumită perioadă, ca instrument principal! Pianiștii au un instrument diferit în fiecare casă și în fiecare sală, dar noi ne purtăm instrumentul peste tot, de la o sală de studiu cât un dulap sau un teatru cu acustică seacă, și până la cele mai frumoase spații din punct de vedere acustic. Este ca și cum ajungi să-ți cunoști partenerul de viață, după ce ați trecut împreună prin tot felul de situații. Fiecare instrument are secretele sale, lucrurile care îi plac și cele care nu-i plac, schimbări de dispoziție, dramă și glume de împărtășit, iar toate acestea te modelează enorm.
– Repertoriul dumneavoastră merge de la Bach și Beethoven până la Enescu și compozitori din secolele XX și XXI. Ce căutați atunci când descoperiți un compozitor contemporan și ce vă atrage astăzi la muzica nouă?
– Sunt atentă la prima mea reacție. Există anumite piese care sunt incredibil de greu de ascultat și care devin din ce în ce mai captivante și fascinante pe măsură ce le studiez. Mă gândesc mereu la acest lucru și în ceea ce privește publicul, atunci când exersez: eu aud acum această piesă pe toate părțile, de zeci de ori, dar publicul o va auzi o singură dată. Cum pot transmite cât mai mult din ceea ce percep eu acum, în acea singură audiție? Unele piese te prind imediat, de la prima ascultare, altele cresc în timp sau chiar își pierd puțin din intensitate. Consider importantă această reacție instinctivă față de piese, indiferent din ce secol provin. Desigur, studiul tehnicii dodecafonice îți oferă o cu totul altă apreciere a muzicii lui Berg, spre exemplu, dar există oare ceva în complexitatea și profunzimea emoțională a muzicii care ajunge direct la ascultător, chiar dacă el nu are acele cunoștințe tehnice?
– Sunteți și profesoară. Care sunt lucrurile cele mai importante pe care încercați să le transmiteți studenților dumneavoastră și, dincolo de tehnică, ce credeți că face un violonist să devină un muzician bun?
– Dorința mea fundamentală este aceeași, atât pentru mine, cât și pentru elevii mei: atingerea unui întreg, printr-un echilibru între formă și conținut. Dezvoltarea dexterității fizice pentru a putea da viață ideilor muzicale pe care le-ai dezvoltat, dar și explorarea lumii, pentru a înțelege atât lunga tradiție din care provine acea muzică, cât și asocierea ta personală, interioară cu ea.
Sursa https://www.hotnews.ro
