„Poate o femeie să aibă și copii, și carieră?” este o întrebare esențială în spectacolul „Lapte negru”, montat de regizoarea și dramaturga Leta Popescu la teatrul Nottara, după romanul autobiografic omonim scris de Elif Shafak. „Ce urmărim în spectacol este cum luptă Elif cu răspunsul «Da, pot să fiu mamă și scriitoare în același timp, numai că e greu»”, spune Leta Popescu.
Inspirat de bestsellerul autobiografic al autoarei de origine turcă Elif Shafak și montat după dramatizarea Almei Klein, spectacolul o are în centru pe Elif, o scriitoare care se întreabă constant dacă mai poate să creeze și să scrie, dacă alege să devină mamă.
Pe scena de la Nottara, pe o pernă gonflabilă imensă, Elif și vocile ei personificate invită publicul într-o lume plină de culoare, arome, mirosuri și contradicții, menită să te amuze, să te emoționeze, dar și să te pună pe gânduri. Este un spectacol care chestionează maternitatea din mai multe unghiuri, dar și unul care extinde întrebarea spre rolul artei, al artiștilor sau al poveștilor în ziua de azi și poate fi văzut, toamna aceasta, începând din 27 septembrie, în Capitală.
HotNews: – „Lapte negru” pare și o declarație de dragoste pentru cuvinte. E un spectacol în care te bucuri de sonoritatea lor, de ritm, de felul în care produc imagini și senzații. Cât de importantă a fost pentru dvs. această dimensiune senzorială a limbajului?
Leta Popescu: – Folosirea cuvintelor fâșnețe e o luptă cu aplatizarea. Vocabularul nostru e din ce în ce mai sărăcit. Am această plăcere de a folosi cuvinte, da. Cuvintele românești de origine turcă din „Lapte negru” sunt o idee venită în repetiții. Simțeam că lipsește ceva din atmosfera spectacolului, a textului. În piesă erau niște saluturi chiar în turcă pe care nu-mi venea să le păstrez. Le-am spus actrițelor: „Mi-e frică de apropriere culturală”, i-am spus echipei mele: „Mi-e frică de kitsch”. Zic să nu ne apucăm acuma să facem dansuri din buric, să punem muzică turcească cu „șâcâdâm-șâcâdâm” și să le îmbrăcăm pe toate cu văluri, că murim. Și Cristina Juncu a zis că poate putem băga cuvinte românești de origine turcă, și Cristina Ivanciuc a zis: „Hai baclava-sictir-sugiuc” și brusc pasiunea pentru cuvinte s-a legat. Ideea era acolo, eu doar am condus-o.
– Spectacolul vorbește mult despre povești și despre felul în care ele ne însoțesc prin viață. Ce loc ocupă poveștile în propria dvs. existență? Credeți că ele au puterea să ne schimbe și, dacă da, în ce fel?Â
– Elif Shafak este o povestitoare și e o povestitoare foarte bună, mai ales în alte romane pe care le-am citit ca să-i înțeleg universul. În declarațiile ei, Elif vorbește obsesiv despre forța poveștilor. Așa că nu aveam de ales. Am făcut din „Lapte negru” un manifest pentru povești, incluzând aici formele prin care spunem povești: literatură, teatru etc. Personal, nu cred în schimbare, cred în îmbunătățire. Nu cred că arta schimbă vieți. Cred că arta îmbunătățește vieți de oameni interesați de acest lucru. Dar poveștile funcționează și dincolo de artă. Bârfa e o manifestare simplă a „animalului povestitor”. E o carte de Jonathan Gottschall. Sunt acolo niște răspunsuri la „cum ne fac poveștile oameni”.
– „Lapte negru” vorbește despre maternitate într-un mod foarte sincer și lipsit de idealizare, inclusiv despre depresia postnatală. Cât de important vi se pare să existe astfel de povești în spațiul public, mai ales într-o societate care păstrează încă multe așteptări tradiționale legate de rolul femeii?
– Esențial. Aici apare forța poveștilor. Femeile spun acum: „Așa am pățit și eu”. Asta au spus și când au citit romanul, asta spun și când văd spectacolul. Ne simțim mai puțin singuri când aflăm că și alții au fost în aceeași situație. De aceea zic că poveștile, teatrul, arta nu schimbă vieți, ci îmbunătățesc, vindecă sau participă la vindecare. Arta îndepărtează singurătatea și întreține solitudinea.
– Când am văzut spectacolul, am avut impresia că haremul de voci din mintea lui Elif Shafak seamănă foarte mult cu vocile pe care le poartă multe femei în interiorul lor. V-ați dorit ca spectacolul să fie și o invitație la o mai bună înțelegere a propriului univers interior sau poate la descoperirea faptului că suntem mai puțin diferite decât credem?
– Așa e textul. Cu o femeie cu mai multe voci. Cred că și bărbații au mai multe voci, nu doar femeile, dar avem noi tendința de a-i simplifica. Nu mi-am propus să spun că nu suntem diferite. În general, nu-mi propun să dau lecții. Mai degrabă să mângâi pe ici pe colo, să critic pe ici pe colo. Dar să zic cum trebuie să fie, mă abțin să o fac. Spectacolul face parte din proiectul meu de teatru popular. Altfel spus, e o invitație la a te recunoaște într-o seară la teatru prin umor și empatie.
– V-ați dori ca mai mulți bărbați să vină să vadă „Lapte negru”? Ce credeți că ar putea descoperi sau înțelege prin întâlnirea cu acest spectacol?
– Îmi doresc ca spectacolele mele să-și găsească publicul care are nevoie de ele. De cele mai multe ori, asta se întâmplă de la sine sau devine treaba producătorilor. În ultima vreme, se pare că femeile au mai multă nevoie de spectacolele mele decât bărbații. Am și urmăritori bărbați. Dar mă urmăresc foarte puțini. Mărturisesc în premieră că am în coacere un spectacol pentru bărbați. Să mă sunați atunci să mă întrebați una-alta. Acum să lăsăm doamnele să-și trăiască poveștile, că e și campionatul mondial în același timp.
Sursa https://www.hotnews.ro
