Haosul generat de lideri precum Donald Trump sau Viktor Orban, deși pare spontan, este de fapt atent orchestrat. În spatele populismului global acționează o rețea complexă de strategi politici, experți în date, psihologi și specialiști în rețele sociale, conform lui Giuliano da Empoli în cartea „Inginerii haosului”. În contextul alegerilor din Ungaria, HotNews publică un fragment exclusiv oferit de Humanitas, detaliind evoluția premierului maghiar.
Giuliano da Empoli, autor cu origini italo-elvețiene, este un scriitor italo-francez influent, adesea subiect de discuții și controverse. Cariera sa a inclus roluri de jurnalist, comentator, expert, consilier politic (inclusiv pentru un prim-ministru italian, Matteo Renzi), profesor la Sciences Po din Paris și scriitor.
Publicația Politico l-a descris ca fiind autorul pe care „clasa politică europeană nu se mai satură să-l citească”.
Giuliano da Empoli. Foto: Francesca Mantovani/ Editions Gallimard
A obținut recunoaștere cu romanul „Magul de la Kremlin” (Humanitas Fiction, 2023), distins cu Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze și Premiul Honoré de Balzac, ajungând și în finala premiului Goncourt. Au urmat „Vremea prădătorilor” (Humanitas Fiction, 2025) și „Inginerii haosului” (Humanitas, 2026). Anul trecut, Giuliano da Empoli a primit Premiul Cultural Leenaards pentru „parcursul său remarcabil și stilul excepțional“.
„Orbán este un discipol al lui Carl Schmitt – politica înseamnă, înainte de toate, să‑ți identifici dușmanul. Pe baza acestei acțiuni fundamentale, se clădesc un drum și o comunitate de persoane unite în luptă.
În 2009, dușmanul este găsit. Este Europa, care nu a cruțat Ungaria de umilința unei crize financiare din care nu a putut să iasă decât cu ajutorul FMI‑ului și care impune astăzi niște măsuri de austeritate care apasă pe umerii celor din clasele de mijloc. În fruntea țării se află Gordon Bajnai, un tehnocrat impus de Bruxelles și de piețele financiare, care a început să reducă salariile funcționarilor și pensiile.
Orbán, care a guvernat deja Ungaria timp de patru ani sprijinit de o platformă larg proeuropeană, a înțeles că a sosit momentul să schimbe direcția. Cu ajutorul lui Finkelstein, realizează o campanie intensivă împotriva tehnocrației Bruxelles-ului și împotriva liberalilor care au trădat poporul și au dus țara la faliment din cauza corupției lor și a supunerii față de interesele străine.
Ungaria nu este o colonie, scandează Orbán cu vigoare. După ce a suportat ocupația turcilor, a habsburgilor și a sovieticilor, ea nu va accepta să se supună Bruxelles-ului.
Iar Bajnai, tehnocratul susținut de stânga, este o pradă ușoară pentru campania negativă orchestrată de Finkelstein.
În primăvara lui 2010, Orbán câștigă lejer alegerile, obținând 57,2% din voturi. În atmosfera înfierbântată a acestei campanii negative și aprige, 17% din voturi merg totodată la partidul xenofob Jobbik.
Concret, trei sferturi din electoratul maghiar aleg în anul acela un partid de dreapta sau de extremă dreaptă. Vechile partide de centru-dreapta și de centru-stânga, care dominaseră scena politică după 1989, sunt trimise acasă, iar socialiștii scad de la 46 la 19% din voturi. În Ungaria se pune în practică astfel, cu ani de zile înainte, scenariul care se va impune după aceea în alte țări europene. Încă din start, Orbán prezintă victoria nu ca pe o simplă alternanță la putere, ci ca pe începutul revoluției prin care poporul a luat în sfârșit puterea. Un Manifest pentru cooperare națională, în care „munca, familia, casa, sănătatea și ordinea“ sunt considerate stâlpii „noului sistem al voinței poporului“, este votat de majoritatea parlamentară și afișat în clădirile publice. Constituția este modificată pentru a accelera procedurile (o lege va putea de acum înainte să fie aprobată în câteva ore) și pentru a centraliza puterea (curțile de justiție sunt de acum înainte supuse controlului executivului).
Orbán se sprijină puternic pe spiritul revanșard al unei națiuni care, imediat după Primul Război Mondial, a fost amputată, luându-i-se două treimi din teritoriu și două cincimi din populație. Ca urmare a Tratatului de la Trianon din 1920, peste trei milioane de maghiari s-au trezit în țări străine: în România, Cehoslovacia și Iugoslavia. Încă de la învestirea lui, guvernul poporului conferă cetățenie tuturor maghiarilor care locuiesc în străinătate și proclamă ziua de 4 iunie, data semnării Tratatului de la Trianon, „Ziua Solidarității Naționale“. Începând din acest moment, resortisanții maghiari din țările vecine vor deveni una din principalele și cele mai solide componente ale electoratului lui Orbán: la alegerile din 2014, ei vor vota în proporție de 95% pentru Fidesz, partidul premierului.
Dar cetățenii în ansamblul lor sunt mobilizaţi în permanență prin „lupta pentru eliberare națională“ pusă în scenă de Orbán și de consilierii lui. Sunt introduse taxe speciale pentru multinaționalele străine. Cumpărarea de terenuri agricole devine practic imposi bilă pentru străini. Organele de presă, atât cele private, cât și cele publice, sunt plasate sub controlul executivului. Toate acestea printr-o violare flagrantă a celor mai elementare reguli ale pieței comune europene.
Sursa https://www.hotnews.ro
