Într-o zi obișnuită de miercuri, o familie din Cluj deschide laptopul să caute un apartament cu două camere. Prețurile – 95.000 de euro, 112.000 de euro, 87.500 de euro – sunt afișate cu aceeași naturalețe ca în Amsterdam sau Frankfurt. Nimeni nu consideră asta ciudat.
Miercuri dimineață, Bloomberg cota un euro la peste 5.23 de lei- un nou record istoric, semn că leul cedează sub presiunea crizei politice. România are de mult două monede – una pe fluturașul de salariu, alta pentru cele mai importante achiziții din viață.
Nimeni nu întreabă de ce o țară cu monedă proprie- leul – își cotează cel mai important activ al vieții private într-o monedă pe care nu o adoptat-o, pe care nu o poate emite și prin urmare nu o poate controla.
Aceasta este, în esență, povestea euroizării României – un fenomen economic cu rădăcini psihologice adânci, care a transformat silențios felul în care românii gândesc valoarea, riscul și viitorul.
Economiștii măsoară euroizarea financiară simplu: câte credite și depozite bancare sunt denominate în valută față de total. La nivel de bilanț bancar, România se situează în prezent la aproximativ 32% – un număr care, scos din context, pare modest. Dar contextul schimbă totul.
Depozite în valută (% din total): 31,4%
Credite în valută (% din total):32,2%
Indice euroizare agregat (metoda folosită de FMI):~31,8%
(Sursa: Banca Națională a României, comunicat lunar privind agregatele monetare, mai 2026.)
Față de vârful de dinainte de 2015 – când creditele în valută depășeau 60% din total – scăderea pare dramatică.
Dar aceasta ascunde un adevăr mai nuanțat: reducerea euroizării financiare a fost, în mare măsură, rezultatul reglementărilor BNR care au reglementat foarte strict băncilor să acorde credite în euro persoanelor cu venituri în lei. Cu alte cuvinte, euroizarea nu a scăzut pentru că românii au căpătat mai multă încredere în leu – ci pentru că le-a fost luată opțiunea.
România nu a scăpat însă de dependența față de euro. A schimbat doar forma în care aceasta se manifestă: din credite în euro, în prețuri în euro.
Nicio altă piață nu ilustrează mai bine paradoxul monetar al României decât imobiliarele. Pe platformele de anunțuri, prețurile sunt afișate aproape exclusiv în euro – de la garsonierele din Bacău la penthouse-urile din nordul Capitalei. Tranzacțiile finale se fac, tehnic, în lei, la cursul BNR din ziua semnării – dar negocierea, evaluarea și psihologia prețului sunt integral în euro.
Această practică reflectă o lecție învățată în deceniile de inflație postcomunistă: leul nu este un depozitar sigur al valorii pe termen lung. Un apartament evaluat în lei riscă să pară că „s-a scumpit” pur și simplu pentru că moneda s-a depreciat, nu pentru că proprietatea valorează mai mult. Euro elimină acest „zgomot”.
Sursa https://www.hotnews.ro
