Franța a anunțat miercuri că este pregătită să dezvolte singură un avion de vânătoare, sugerând un posibil eșec al celui mai mare proiect de cooperare în domeniul apărării din Europa. Această declarație vine pe fondul impasului discuțiilor cu Germania și Spania privind programul european de avioane de luptă SCAF (Sistemul de luptă aeriană al viitorului), conform AFP.
Un oficial francez, sub protecția anonimatului, a declarat că „Dacă chiar nu putem ajunge la un acord privind o reorganizare a programului, Franța va putea construi singură un avion de vânătoare, ceea ce nu înseamnă (că va fi) exclusiv francez”. Această poziție a fost exprimată în contextul în care Franța așteaptă numirea unui nou ministru al apărării.
Oficialul a adăugat, potrivit Agerpres, că „Franța dispune efectiv, în mod suveran, de toată expertiza, competențele, structura industrială și rețeaua europeană pentru a putea dezvolta, produce și apoi întreține această aeronavă”.
Aceste considerații răspund „nevoii urgente” de a respecta calendarul planificat și de a asigura misiunea de descurajare nucleară a Franței, îndeplinită în prezent cu aeronave Rafale.
Această poziție reflectă declarațiile făcute marți de producătorul avionului, Dassault Aviation, liderul industrial al proiectului din partea Franței.
Eric Trappier, președintele și CEO-ul Dassault Aviation, a asigurat că „Știm cum să îl facem de la A la Z”, menționând că nu a găsit încă „o soluție” cu Airbus, compania care reprezintă interesele Berlinului și pe cele ale Madridului.
Germania și Spania sunt iritate de poziția Dassault, care solicită o autonomie sporită în rolul său de manager de proiect industrial, desemnat de cele trei state.
Producătorul francez cere în special dreptul de a-și alege subcontractanții, chiar dacă acest lucru ar modifica volumul de muncă de o treime prevăzut pentru producătorii fiecărei țări.
Lansat în 2017 de Angela Merkel și Emmanuel Macron ca un exemplu de cooperare în domeniul apărării între Germania și Franța, la care s-a alăturat ulterior Spania, proiectul SCAF vizează înlocuirea avioanelor franceze Rafale și a avioanelor Eurofighter Typhoon germane și spaniole până în 2040.
Cu toate acestea, programul industrial, estimat de experți la aproape 100 de miliarde de euro, este marcat de tensiuni între producătorii industriali din cele trei țări. Aceste tensiuni sunt exacerbate în contextul în care proiectul urmează să intre într-o nouă fază în 2026, odată cu construirea unui pre-prototip menit să evalueze tehnologiile selectate și care este programat să zboare până în 2029. Această etapă necesită o investiție de aproape cinci miliarde de euro.
Sursa https://www.hotnews.ro