Eduard Florescu a fost omul-cheie al celor de la FC Botoșani în sezonul precedent, în care gruparea moldoveană s-a salvat in extremis de la retrogradare.
Mijlocașul a adunat 11 goluri și 5 assist-uri în stagiunea 2023/2024 și a contribuit decisiv la menținerea echipei sale pe prima scenă a fotbalului românesc, inclusiv în barajul cu CS Mioveni (1-0 în tur, 1-0 în retur).
În ultima perioadă s-a vorbit constant despre o eventuală plecare a lui Florescu de la Botoșani, dar, până acum, discuțiile nu s-au concretizat.
Însă, pe finalul acestei perioade de mercato, Florescu ar putea bifa prima sa experiență fotbalistică în afara țării. Jucătorul celor de la Botoșani a primit o ofertă din Kazahstan și l-a anunțat pe Valeriu Iftime, patronul clubului, că vrea să-i dea curs.
”Edi Florescu are ofertă din Kazakhstan. Am avut o discuție cu el, m-a rugat să-l las să plece”, a spus Iftime, citat de sport.ro.
Conform sursei menționate anterior, formația din Moldova ar urma să nu încaseze niciun ban în schimbul lui Eduard Florescu.
Cod Galben de ploaie și burniță emis de meteorologi
Feb 05, 2026
Un tânăr a dat de necaz pe strada Primăverii
Feb 05, 2026