„Jur să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună-credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor județului Botoșani! Așa să îmi ajute Dumnezeu!”
Acestea au fost cuvintele rostite rând pe rând de consilierii județeni din mandatul 2020 - 2024.
S-au scurs aproape patru ani, timp în care s-au votat sute de proiecte de hotărâre. Cu mici excepții, voturile au fost date prin ridicare de mâini fără a fi solicitate clarificări în plus.
Cât despre interpelările aleșilor județeni au fost extrem de puține. Au fost luni la rând cu ședințe în care niciun consilier nu a avut vreo problemă de ridicat.
Sunt consilieri care nu s-au auzit timp de patru ani în plen. S-au remarcat doar prin ridicarea de mâini.
De la Partidul Național Liberal, cei mai activi consilieri au fost Mirela Saucă, Gabriel Alexandru, Agnes Holca, Rodica Abăcioaiei și Viorel Iliuță, care a părăsit plenul în mai 2023.
De la Partidul Social Democrat au luat cuvântul doar Ramona Guraliuc, Dorin Birta și Sergiu Marian. De la ALDE s-a auzit doar Gheorghe Năzare, iar de la Pro România a avut o interpelare Doru Gavrilaș.
De la începutul anului 2024 au fost 9 ședințe ordinare, prilej în care consilierii județeni au putut sesiza diferite probleme de prin județ.
În lunile ianuarie, februarie, martie, aprilie, iunie, august, septembrie NU au existat interpelări. Au adresat întrebări Gabriel Alecsandru și Gheorghe Nazare în luna mai. Iar în luna iulie Mirela Saucă.
Același trend s-a menținut și pe parcursul anului 2023. În lunile ianuarie, februarie, martie, august, septembrie, octombrie, noiembrie NU au fost semnalate probleme de către consilierii județeni.
Au luat cuvântul Mirela Saucă și Viorel Iliuță în luna aprilie. Iar în lunile iunie, iulie și decembrie doar Mirela Saucă.
Abăcioaei Rodica (PNL)
Alecsandru Gabriel-Augustin (PNL)
Andrici Cristian (PNL) – a depus jurământul în iunie 2023 în locul lui Viorel Iliuță
Arama Daniela (PNL) – a intrat în plen în martie 2022 în locul lui Sorin Cornilă
Aroșoaie Lucian-Dinu (PNL)
Birta Dorin (PSD)
Cîrlan Gabriel (PNL) – a depus jurământul în martie 2024
Dăscălescu Corneliu-Bogdan (ALDE)
Deleanu Constantin-Dan (PSD)
Galan Gabriel (PSD)
Gavrilaș Doru-Costel (Pro România)
Gireadă Ionuț (PNL)
Guraliuc Elena-Ramona (PSD)
Holca Agnes-Mihaela (PNL)
Hrimiuc Galia (PSD)
Hrițcu-Lafontain Mihaela (Pro România)
Manolache Ciprian (PSD)
Marian Sergiu (PSD)
Marocico Floarea (ALDE)
Maxim Ovidiu-Constantin (PNL) - a depus jurământul în iunie 2023 în locul lui Radu Malancea
Murgu Cristina-Andreea (PSD)
Nazare Gheorghe (PSD)
Olaru Cătălin-Cristian (PSD)
Pătrăuceanu Constantin-Neculai (PSD)
Pintilei Grosu-Cristian (PSD)
Saucă Mariana-Mirela (PNL)
Țîmpău Andron (PSD)
Vaipan Raluca (PSD)
Viciriuc Liliana Mariana (PSD)
Vîzdoagă Mioara-Paula (PSD)
Vrajotis Lazăr-Claudiu (PNL)
Zlei Dimitre Catalin (PNL) – l-a înlocuit în noiembrie 2023 pe Liviu Hrimiuc
Ultima ședință ordinară va avea loc la finalul lunii octombrie.
Mai apoi, vor depune jurământul noii consilieri județeni pentru mandatul 2024 - 2028. Pe liste se regăsesc inclusiv persoane din actualul deliberativ.
Aproape 2.800 de elevi susțin o simulare organizată în premieră la Botoșani
Oana Sava
Dec 06, 2024
Se cere DEMISIA lui Toni Greblă, șeful AEP: Ce acuzații i se aduc
Redacția Botoșăneanul
Dec 06, 2024
Asistentă condamnată la închisoare cu SUSPENDARE în dosarul șpăgilor de la „Mavromati”
Oana Sava
Dec 06, 2024
SE AMÂNĂ lucrările de asfaltare pe strada Pacea
Oana Sava
Dec 06, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile