După o perioadă dificilă marcată de o accidentare serioasă, care l-a ținut departe de gazon aproape un an și jumătate, fundașul central al FC Botoșani, Rijad Sadiku, este pregătit de marea revenire.
Jucătorul a fost prezent la reunirea lotului de joi, 11 iunie 2026 unde a mărturisit că privește cu încredere către noul sezon.
Mai ales că susține că a traversat cu succes perioada de recuperare și se simte pregătit să intre din nou pe teren.
Rijad Sadiku, fundașul central FC Botoșani.
„Mă simt foarte bine, am făcut pregătirea bună și cred că sunt de la prima zi 100%. Să revin ușor, să revin bine. Avem o echipă foarte bună, un antrenor tânăr ca noi și îmi e dor de fotbal în primul rând. Și cred că sezonul acesta mai am ceva să dau”

Fundașul a recunoscut că lunile petrecute departe de teren au fost extrem de dificile și că i-a fost dor să joace fotbal.
Rijad Sadiku, fundașul central
„Emoții mare ca frică sau ceva, nu, dar mi-a fost dor de fotbal foarte mult. Am stat o perioadă foarte lungă. A fost perioadă cea mai grea din viața mea, am avut o accidentare foarte groasă să zic și sunt bucuros că sunt încă o dată cu echipa și aștept doar primul meci.”
Fundaşul central al lui FC Botoşani s-a accidentat grav în meciul cu Dinamo Bucureşti din luna februarie a anului 2025, scor 1-1, disputat pe Stadionul „Municipal”
În perioada 23 iunie - 5 iulie, jucătorii și staff-ul vor pleca în cantonament la Bansko, în Bulgaria.