Un film românesc explorează realitatea dură a adolescenților nevoiți să se descurce singuri, în timp ce părinții lor muncesc în străinătate. Această temă, de o actualitate stringentă în România, este abordată în „De capul nostru”, regizat de Tudor Cristian Jurgiu. Un studiu „Salvați Copiii” indică peste 150.000 de copii afectați de această situație. Regizorul subliniază că este dificil să blamezi părinții, având în vedere condițiile de trai care îi forțează să plece.
Filmul, cu scenariul semnat de Tudor Cristian Jurgiu și Anca Buja, și produs de Tudor Giurgiu și Bogdan Crăciun, a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, unde a obținut Premiul CICAE. În cinematografele din România, „De capul nostru” va fi lansat pe 26 iunie.
Distribuția include tineri actori precum Denisa Vraja, Vlad Furtună, Mara Diaconu Ducica, Sofia Vasiliu, Dominique Toma, alături de profesioniștii Steliana Bălăcianu și Robert Radoveneanu.
Filmările s-au desfășurat pe parcursul a 26 de zile în Câmpulung (Argeș), București și Italia, iar procesul de casting a durat aproximativ un an. Jurgiu a menționat că timpul alocat castingului a contribuit la calitatea filmului și la energia actorilor, care au impresionat publicul la vizionări.
Acțiunea se concentrează pe un grup de adolescenți dintr-un oraș de provincie, care, în absența părinților, își creează o familie surogat pentru a umple golul emoțional. Flavia (Denisa Vraja) este personajul central, o tânără puternică ce își ascunde emoțiile în spatele sarcasmului, dar care descoperă un nou sens prin grija față de ceilalți, alături de Luca (Vlad Furtună).
Datele DGASPC din 2024 indică peste 55.000 de copii cu părinții plecați la muncă în străinătate, însă un studiu Salvați Copiii estimează numărul real la peste 150.000.
Regizorul a declarat pentru HotNews că intenția filmului este de a arăta o parte din experiența acestor copii și adolescenți, sperând să provoace discuții și reacții diverse.
– Ce ați înțeles despre fenomenul migrației și efectele sale asupra copiilor?
– Am înțeles că este dificil să blamezi părinții, deoarece condițiile de trai care îi determină să plece sunt adesea insuportabile. Pe lângă aceasta, lipsa de comunicare și indisponibilitatea emoțională, posibil din oboseală sau din refuzul de a confrunta vina, afectează copiii. Totuși, multe dintre frământările adolescenților din film sunt universale. Anxietatea Flaviei legată de absența mamei poate fi similară cu cea a unei fete care trăiește cu mama ei. Nu se poate afirma cu certitudine că acești copii sunt întotdeauna mai vulnerabili; unii devin puternici și maturi, deși majoritatea sunt afectați negativ. O observație importantă este un tip de rezervă în legăturile cu ceilalți.
– Este filmul despre abandon sau despre supraviețuire și construirea unui sentiment de apartenență?
– Plecarea părinților și golul emoțional îi forțează pe tineri să caute afecțiune și refugiu în alte locuri: vecini, rude, profesori sau prieteni. Această căutare îi face să se raporteze diferit la comunitate, apreciind apartenența la o formă de comuniune mai largă, nu doar la familie. În România, există o tendință de izolare în grupul familial. Copiii care nu se pot retrage în „citadela familiei” sunt obligați să interacționeze altfel cu comunitatea, devenind uneori mai activi civic, un efect al maturizării grăbite.
– Filmul combină libertatea cu haosul. Este o critică la adresa adulților și a generației de părinți?
– Libertatea implică și o anumită pierdere, o atracție către haos și nesiguranță. Incertitudinea specifică adolescenței, indiferent de situație, generează o căutare. Capacitatea de a gestiona această tensiune, vitală și nefastă, face diferența între a te pierde și a găsi o cale de a trăi împăcat cu tine și cu lumea.
Sursa https://www.hotnews.ro
