În data de 27 mai 2026, în conformitate cu atribuțiile reglementate de Legea nr. 155/2010 – legea Poliției Locale, polițiștii locali au desfășurat activități specifice pentru creșterea gradului de siguranță a cetățeanului prin adoptarea unei atitudini unei atitudini proactive, axată pe prevenire, dar și coercitive, prin sancționarea fermă a abaterilor de la normele legale.
Activitățile desfășurate au vizat parcurile, locurile de joacă, piețele agroalimentare, zonele pietonale, parcările publice, precum și zonele cunoscute din municipiu pentru activitate contravențională, în vederea depistării faptelor antisociale, de natură contravențională și aplicarea măsurilor legale.
Ca urmare a activităților desfășurate polițiștii locali au aplicat un număr de 38 de sancțiuni contravenționale, amenzile însumând 6.430 lei.
Polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice au surprins două persoane care consumau băuturi alcoolice în locuri publice, respectiv pe strada Ion Pillat și pe Bulevardul Mihai Eminescu, motiv pentru care au dispus sancționarea contravențională potrivit art. 2, alin. 23 din Legea nr. 61/1991, cuantumul total al amenzilor fiind de 700 lei.