Prima ședință de Colegiu Prefectural a Ralucăi Curelariu a fost una care a ieșit din tiparele cu care erau obișnuiți directorii instituțiilor publice deconcentrate de la Botoșani.
A durat aproape trei ore interval în care unii au evadat, alții s-au implicat iar restul probabil că vor comenta ce s-a întâmplat pe parcursul acestei zile.
Ședința a început cu noul prefect la microfon. Raluca Curelariu s-a prezentat în fața colaboratorilor, de la studii și până la întreg parcursul profesional și politic.
A spus că este economist la bază și a lucrat în mediul privat până în 2022, inclusiv pe poziții de conducere. A fost consilier local ales pe listele USR în mandatul 2020 – 2024 iar mai apoi a lucrat în conducerea centrală a USR.
Cât despre ședință, prefectul Raluca Curelariu a atras atenția că nu este persoana care să bifeze ședințe.
Raluca Curelariu, prefectul județului Botoșani
„Ordinea de zi ați primit-o cu toții și începem cu dna Anca Apăvăloaie de la AJOFM care be va prezenta stadiul implementării la nivel județean la data de 30 septembrie a strategiei naționale pentru ocuparea forței de muncă. Pentru cei care nu știu, am obiceiul să vin cu temele făcute”,
Ceea ce a urmat a provocat printre participanți o rumoare generală, priviri date peste cap și pe alocuri stări de iritabilitate. Pentru că șefii de instituții nu au mai asistat și astăzi la o lecție de lectură în care era prezentat istoricul vreunei instituții, de la „geneză” la succesul prezent, într-o atmosferă de plictis general.
Pe baza rapoartelor transmise de instituțiile programate pentru luna aceasta, Raluca Curelariu a adresat întrebări, a confruntat date și chiar a deschis anumite discuții în contradictoriu între vorbitori. A cerut date suplimentare față de era inclus în raportul de ședință și s-a interesat chiar de lucrurile care nu funcționează în cadrul instituțiilor de la Botoșani.
Ba chiar a testat orgoliul directorilor cărora le-a cerut să recunoască cel puțin două greșeli pe care le-au făcut din postura de conducător al instituției.
Colegiul Prefectural, masa rotundă a șefimii botoșănene, o ședință fără sens și fără rost
La final, după aproape trei ore în care cei cu adevărat atenți s-ar fi putut familiariza despre teme privind piața muncii, culturi agricole, semințe certificate sau măsuri pentru sezonul rece, Raluca Curelariu a transmis că după acest model se va derula și în ședințele viitoare.
Interactive și, dacă este posibil cu soluții.
„Am avut astăzi prima ședință și ați văzut cel puțin, care sunt așteptările mele. Vreau să vă întreb dacă aveți dv. observații în legătură cu modul în care se desfășoară ședințele și dacă nu doriți să-mi spuneți acum și doriți să-mi comunicați în alt format, putem rezolva și acest lucru.
Rugămintea este să ne rezumăm nu doar la cât de buni și frumoși și ce treabă bună facem, da? Și să discutăm și despre ce avem de îmbunătățit. Aș aprecia foarte mult dacă ar citi mai multă lume materialele plecând de la prezumția că toată lumea le trimite la timp și nu mai primesc și în ziua ședinței materiale, astfel încât să discutăm despre soluții, asta este așteptarea mea de la Colegiul Prefectural. Dacă nu reușim să facem lucrul acesta, ne pierdem timpul reciproc și nu sunt adepta”,
Raluca Curelariu, prefectul județului Botoșani
Vom reveni cu mai multe articole despre modul în care a arătat ședința Colegiului Prefectural, una care nu-și are corespondent în celelalte mandate de prefect.
Viitorul va demonstra însă eficiența acestei noi abordări care a modificat complet modul de desfășurare al ședinței de Colegiu Prefectural. Și, bineînțeles reacția membrilor din colegiu.