Acasă > Stiri Botosani > De ce spune Valeriu Iftime că este „un norocos”: Mărturisirea făcută în fața elevilor de la „Eminescu” - VIDEO 

De ce spune Valeriu Iftime că este „un norocos”: Mărturisirea făcută în fața elevilor de la „Eminescu” - VIDEO 

festivitate la colegiul mihai eminescu botosani

Un discurs cu o puternică încărcătură personală a avut Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani, la festivitatea de deschidere a noului an școlar de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”.

 

„Dacă Dumnezeu mi-a dat tot, acest lucru se datorează în primul rând faptului că am fost elev aici”

 

 

Deși participă frecvent la evenimente publice și susține numeroase discursuri, Iftime a recunoscut că revenirea în liceul pe care l-a absolvit i-a provocat emoții.

 

„Doamna director nu a citit cronicile lui Grigore Ureche și n-a aflat că și eu am fost absolvent al liceului Eminescu. Și vă spun sincer, stimați copii, că am ceva emoții, deși n-ar trebui”, a spus președintele Consiliului Județean.

 

Valeriu Iftime le-a vorbit elevilor despre perioada în care, la rândul său, se afla în băncile colegiului și despre influența pe care școala a avut-o asupra formării sale.

 

„Dacă în viața mea am avut, dacă Dumnezeu mi-a dat tot și-i mulțumesc în fiecare zi pentru darul pe care mi l-a oferit, acest lucru se datorează faptului că, sau în primul rând faptului că eu am fost elev al Liceului Eminescu”, a mărturisit acesta.

 

Președintele CJ Botoșani a spus că aici și-a dobândit o parte importantă din cunoștințele care i-au fost fundamentale în viață.

 

„Formarea mea de bază și informațiile mele cele mai importante, și vă spun cu mâna pe inimă, au fost aflate și au fost cunoscute aici, la Liceul Eminescu”, a transmis Valeriu Iftime.

 

Campion național la fizică și, mai târziu, soțul unei foste eleve

 

Amintirile despre anii de liceu au venit și cu detalii din viața personală.

 

Valeriu Iftime le-a povestit elevilor că a fost un performer la fizică și chiar campion național.

 

Am învățat bine și asta, cred că, cu siguranță, mi-a întărit viața și m-a făcut să fiu un om care, recunosc, sunt un norocos”, a spus acesta.

 

Colegiul „Mihai Eminescu” are însă pentru Valeriu Iftime și o semnificație sentimentală. Aici s-a îndrăgostit pentru prima dată, iar soția sa este, la rândul ei, fostă elevă a colegiului.

 

În liceul Mihai Eminescu, m-am îndrăgostit prima dată și de aici am soția, care și ea vine de la liceul Eminescu”, a povestit președintele Consiliului Județean.

 

„Pentru mine a fost cel mai frumos loc din lume”

 

Iftime și-a amintit și de felul în care arăta colegiul în perioada în care era elev.

 

„Era căminul ăsta, era și cantina, și sala de sport, și liceul, dar nu era așa de frumos. Dar pentru mine a fost cel mai frumos loc din lume”, a spus acesta.

 

Astăzi, după lucrările de reabilitare, liceul arată cu totul diferit, însă legătura fostului elev cu locul a rămas aceeași.

 

Mesaj pentru elevii de astăzi: „Sunteți la un liceu de elită”

 

Valeriu Iftime le-a transmis elevilor că faptul că învață la Colegiul Național „Mihai Eminescu” vine și cu o responsabilitate.

 

„Sunteți la un liceu de elită. Sunteți niște copii la care așteptăm lucruri extraordinare”, le-a spus acesta.

 

Președintele CJ Botoșani a insistat asupra rolului educației în formarea oamenilor și în evoluția societății.

 

„Se spune că lumea este dusă în față de oameni educați. Aveți puterea și aveți dreptul de a vă forma”, a transmis Iftime.

 

Lecția despre AI: „Nu vă lăsați gândirea înlocuită”

 

Unul dintre cele mai actuale momente ale discursului a fost cel în care Valeriu Iftime a vorbit despre inteligența artificială și despre riscul ca elevii să ajungă să se bazeze prea mult pe răspunsuri obținute rapid.

 

„Gândiți-vă că astăzi vorbim despre AI. Aici e o chestiune la care nici eu nu știu să răspund, dar vă spun ceva. AI-ul are o mare imperfecțiune. Nu-ți dă voie să gândești”, a spus acesta.

 

Iftime a făcut comparația cu momentul în care un elev ajunge în fața unei probleme pe care nu știe să o rezolve, iar profesorul îi spune să mai gândească.

 

„Știți că dacă ești la tablă și profesorul a rezolvat o ecuație matematică, la un moment dat ești blocat. Ce spune profesorul? «Mai gândește un pic». AI-ul nu-ți dă asta.”

 

Mesajul său pentru elevi a fost unul simplu: să învețe și să nu renunțe la propriul proces de gândire doar pentru că tehnologia le poate oferi rapid un răspuns.

 

„Gândiți-vă că tot ce luăm ușor, dăm ușor. Așa că învățați în fiecare zi.”

 

„Întrebați, că vă salvați”

 

La final, Valeriu Iftime le-a transmis elevilor una dintre cele mai importante lecții pe care, spune el, le pot învăța în școală: să nu le fie teamă să pună întrebări.

 

Pentru a-și susține ideea, președintele CJ Botoșani le-a spus elevilor o pildă despre un leu care avea o listă cu animalele ce urmau să moară, iar vulpea este singura care reușește să scape după ce pune întrebarea esențială: „Și mă poți șterge?”

 

Concluzia lui Iftime a fost directă:

 

„Deci întrebați, copiii, întrebați că vă salvați.”

 

Pentru elevi, a adăugat acesta, școala este tocmai locul în care au libertatea și oportunitatea de a întreba, de a căuta răspunsuri și de a se forma.

 

„Aveți șansa, aveți puterea [...] și este singura situație în viață în care puteți întreba pentru că voi sunteți la școală pentru a învăța.”

 

Discursul lui Valeriu Iftime a fost, astfel, mai mult decât un mesaj de început de an școlar. A fost mărturia unui fost elev despre locul care i-a influențat decisiv formarea, dar și un îndemn pentru actuala generație să profite de anii de liceu, să învețe, să gândească și, mai ales, să nu înceteze niciodată să pună întrebări.