Acasă > Stiri Botosani > Daniela Nane, nominalizată la Gopo 2026, revine în cinema după două decenii

Daniela Nane, nominalizată la Gopo 2026, revine în cinema după două decenii

Daniela Nane, nominalizată la Gopo 2026, revine în cinema după două decenii

 

Daniela Nane revine pe marele ecran după o pauză de două decenii, timp în care s-a dedicat teatrului. Rolul Alinei din „Comatogen”, noua dramă regizată de Igor Cobileanski, i-a adus o nominalizare la Premiile Gopo 2026, la categoria „Cea mai bună actriță în rol principal”. Într-un interviu acordat HotNews, actrița a discutat despre complexitatea personajului, condiția femeii în societatea românească și modul în care filmul explorează limitele umane în situații extreme.

Drama regizorului moldovean, premiată la Gopo 2026 pentru „Cel mai bun regizor” și „Cel mai bun scenariu”, prezintă o poveste ce analizează granițele dintre bine și rău, evidențiind complexitatea naturii umane.

Daniela Nane o interpretează pe Alina, o mamă singură care lucrează ca asistentă medicală într-un spital privat. Ea îl susține pe Radu (Theodor Șoptelea), fiul ei de 22 de ani, șomer și dependent de jocurile de noroc. Când Radu fură 18.000 de euro de la Pavel (Andrei Aradits), fostul iubit al Alinei și angajatorul fiului ei, Alina se confruntă cu o situație disperată: trebuie să recupereze banii sau fiul ei va fi arestat. „Nu știu dacă publicul o va îndrăgi pe Alina, dar cred că îi va recunoaște suferința, iar asta mi se pare mai valoros și mai profund decât simpatia”, a declarat Nane pentru HotNews.

Filmul evită judecarea personajelor, invitând spectatorii să reflecteze asupra propriei integrități și a valorilor personale. Intriga se complică atunci când Alina îl îngrijește pe Klaus (Gheorghe Visu), un arhitect bogat aflat în comă la spital. 

Fiica acestuia, Mihaela Klaus (Ada Lupu), interesată de moștenire, îi oferă Alinei ajutor, dar îi testează limitele morale. „Să vrei să faci bine și totuși să ajungi să acționezi greșit și apoi să trăiești cu consecințele faptelor tale, iată urmările lipsei de integritate pe care regizorul o sugerează din prima secvență a filmului”, a explicat Daniela Nane.

Pentru rolul Alinei, actrița a fost nominalizată la premiile Gopo 2026 la categoria „Cea mai bună actriță în rol principal”. În interviul acordat, ea a vorbit despre dorința de a continua să joace în filme, abordând roluri complexe și intrigante, dar și despre temerile și speranțele sale legate de lumea contemporană.

– Ce fel de personaj sau de poveste așteptați pentru o revenire în cinema și de ce ați ales „Comatogen” pentru acest lucru?
– Daniela Nane: M-am bucurat enorm când m-a sunat producătorul Cristian Gugu și mi-a zis că Igor Cobileanski vrea să mă vadă pentru rolul principal din următorul lui film. Știam că Igor e un regizor mare și că are un excelent simț pentru comedie și m-am gândit că m-o fi văzut în vreo comedie la teatrul Bulandra. 

Citind scenariul mă vedeam cu ochii minții jucând fiecare secvență și am simțit imediat că acest personaj era perfect pentru mine. Era un personaj fascinant, cu o dramatică transformare și care solicită nuanțe subtile pentru ca întreaga construcție a filmului să aibă sens din fiecare perspectivă. Cei care au văzut filmul știu despre ce vorbesc. Mă bucur enorm că am revenit în cinema și că am avut șansa unui rol atât de bine scris, sunt profund recunoscătoare.

– Alina ajunge într-o zonă de disperare atât financiară, cât și morală. La ce resurse interioare sau observații despre oameni ați apelat pentru a construi un personaj puternic, dar care duce totuși aceste lupte?
Când mă gândesc la un personaj, plec de la observațiile cu caracter psihologic din scenariu: cum e descrisă de text și de celelalte personaje, ce spune, ce face, cum gândește, ce o motivează. Resursele pe care le folosesc sunt atât interioare, din propria experiență de viață, cât și din analiza psihologică a personajului, ținând mereu cont de cerințele regizorului. 

Noi, ca actori, putem construi mai multe variante de personaj, dar în final va rămâne viziunea regizorului. Și e foarte ușor de lucrat cu un regizor bun, care știe exact ce să ceară, și are  încredere că poți livra toate nuanțele. Alina funcționează din inerție, din iubire nețărmurită, dar și din frică. 

Nu judec nicio clipă un personaj, ci aleg să-i înțeleg harta mentală, ce o motivează, care sunt resorturile care determină fiecare decizie a ei. Să vrei să faci bine și totuși să ajungi să acționezi greșit și apoi să trăiești cu consecințele faptelor tale, iată urmările lipsei de integritate pe care regizorul o sugerează din prima secvență a filmului.

– Ne spune personajul Alinei ceva despre firea noastră umană sau despre cât de fragili suntem atunci când ajungem la limită? Credeți că publicul poate să empatizeze cu ea sau chiar să se regăsească în povestea ei?
Alina ne arată că suntem cu toții fragili în situații extreme, indiferent de ce credem. Există un punct de presiune dincolo de care rațiunea cedează locul instinctului, iar instinctul matern este poate cel mai puternic dintre toate. Nu știu dacă publicul o va îndrăgi pe Alina, dar cred că îi va recunoaște suferința, iar asta mi se pare mai valoros și mai profund decât simpatia.


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro