În cele mai multe dintre școli, activitatea școlară se desfășoară în condiții normale.
În data de 9 septembrie, procesul didactic s-a desfășurat normal în 98,2% dintre cele aproximativ 5.700 de unități de învățământ de stat cu personalitate juridică din România.
Activitatea școlară a fost, practic, neafectată.
Doar în 1,8%, anume peste 100, dintre unitățile de învățământ s-au derulat forme de boicot sau protest, activitatea fiind afectată parțial. În cinci școli, toate din Dolj, activitatea a fost blocată total.
Ministerul Educației și Cercetării a precizat că face toate demersurile necesare pentru a răspunde problemelor ridicate de cadrele didactice, astfel încât activitatea școlară să se desfășoare în condiții normale.
Botoșaniul apare pe lista județelor unde se fac ore normal.