„Curățenie” la CFR după egalul cu Botoșani: Vedem cine pleacă 

Cristi Balaj anunță schimbări imediat după rezultatul de egalitate cu FC Botoșani.

 

Supărare mare

 

CFR Cluj are un început destul de slab de campionat, în condițiile în care a avut parte și de cei mai puternici adversari în cupele europene. După un nou semi-eșec în SuperLiga României, conducerea lui CFR Cluj a ajuns la o concluzie, iar în echipă vor apărea mai multe schimbări în curând.

 

În direct la Fanatik Superliga, Cristi Balaj, președintele lui CFR Cluj, a anunțat că s-a ajuns la o concluzie în ceea ce privește soarta anumitor jucători de la echipă: 

 

„Suferim din punct de vedere defensiv. Rezultatul de ieri mi-a stricat toată ziua. Am încheiat seara dezastruos. Dan Petrescu are jucători, au jucat Sheriff și Matei Ilie. Hai să-i evaluăm: acești doi jucători, dacă ar fi liberi de mâine, ar avea cel puțin 15 oferte. Bosec e foarte bun, Abeid a avut evoluții foarte bune și el. Antrenorul duce o echipă până în fața porții. În momentul când ai 30 de șuturi spre poarta adversă, iar raportul de șuturi pe poartă este de 15-3 și ei dau 3 goluri… nu cred că i s-a mai întâmplat lui Dan Petrescu ca adversarii să aibă doar 3 șuturi pe poartă și să dea trei goluri. E o normalitate să șuteze de trei ori pe poartă, dar cum s-au luat golurile, cine a greșit, cum a greșit…

 

„Vom munci în acest sens în perioada imediat următoare”

 

„Întâmplarea a făcut că am avut unul dintre cele mai bune meciuri din acest sezon. Nu am vorbit cu Neluțu Varga, dar noi știm ce trebuie să facem. Am ajuns la o concluzie, iar în perioada imediat următoare vom munci în acest sens. Dacă pleacă jucători, va veni altcineva. Vedem cine pleacă. Trebuie să vorbim cu persoanele implicate. Vor exista niște schimbări, pentru că sunt momente în care trebuie să iei niște decizii care pot fi în favoarea ambelor părți.”

 

Louis Munteanu a jucat doar 30 de minute în meciul contra lui FC Botoșani, iar Neluțu Varga poate fi tot mai aproape să-l vândă în străinătate. Rennes, echipă ce și-l dorește pe golgheterul din SuperLiga, a ajuns la un acord pentru a-și vinde atacantul de sezonul trecut la Nottingham Forest, iar acum ar putea înainta o ofertă oficială pentru atacantul lui CFR Cluj.

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare